Pe măsură ce conştiinţa îţi este trezită, prin lucrarea Duhului Sfânt, începi să înţelegi ceva din răutatea, puterea, vinovăţia şi blestemul păcatului; aceasta te determină să îl priveşti cu repulsie. Simţi atunci că păcatul te-a despărţit de Dumnezeu, că eşti înrobit de puterea răului. Cu cât te zbaţi mai mult pentru a scăpa, cu atât îţi dai seama de neputinţa ta. Simţi că motivele faptelor tale nu sunt curate, că inima ta este rea. Înţelegi că viaţa ta a fost plină de egoism şi păcat. Doreşti din toată inima să fii iertat, să fii curăţat şi eliberat. Dar ce ai putea face pentru a ajunge la armonia şi asemănarea cu Dumnezeu?
Tot ce îţi doreşti este pacea – iertarea Cerului şi pacea şi iubirea în inimă. Banii nu o pot cumpăra, inteligenţa nu o poate găsi, iar înţelepciunea nu poate ajunge până la ea; nu poţi spera niciodată să intri în posesia ei prin propriile eforturi. Dar Dumnezeu ţi-o oferă în dar, „fără bani şi fără plată” (Isaia 55:1). Depinde numai de tine dacă vei dori doar să întinzi mâna şi să o prinzi. Domnul spune: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada, de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou.” (Ezechiel 36:26)
Ți-ai mărturisit păcatele şi te-ai hotărât să le îndepărtezi din inima ta. Ai decis să te predai cu totul lui Dumnezeu. Aşadar, mergi la El şi roagă-L să spele păcatele tale şi să-ţi dea o inimă nouă. Apoi, crede că El va face acest lucru, pentru că a făgăduit. Aceasta este lecţia pe care a prezentat-o Domnul Hristos când a fost pe pământ, şi anume că trebuie să credem că primim şi că este al nostru orice dar pe care ni l-a făgăduit Dumnezeu. Când au avut credinţă în puterea Sa, Domnul Hristos i-a vindecat pe oameni de bolile lor. El i-a ajutat în domeniul lucrurilor pe care le puteau vedea, inspirân- du-le astfel încrederea cu privire la lucrurile pe care nu le puteau vedea – conducându-i să creadă în puterea Lui de a ierta păcatele. Acest fapt este exprimat în mod clar cu ocazia vindecării omului paralizat: „Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, «Scoală-te», a zis El slăbănogului, «ridică-ţi patul şi du-te acasă»” (Matei 9:6). De asemenea, apostolul Ioan, vorbind despre minunile lui Hristos, spune: „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui” (Ioan 20:31).
Din simpla relatare a Bibliei cu privire la felul în care Domnul Iisus îi vindeca pe bolnavi, putem învăţa ceva despre modul în care trebuie să credem în El pentru iertarea păcatelor. Să ne întoarcem la istoria paraliticului de la Betesda. Sărmanul suferind era fără niciun ajutor; el nu-şi folosise picioarele timp de treizeci şi opt de ani. Cu toate acestea, Domnul l-a îndemnat: „Scoală-te... ridică-ţi patul şi umblă” (Ioan 5:8). Bolnavul ar fi putut spune: „Doamne, dacă mă vei face sănătos, atunci voi face ceea ce îmi spui Tu.” Dar nu, el a crezut în cuvântul lui Hristos, a crezut că este vindecat şi, imediat, a făcut efortul să se ridice; el a vrut să meargă şi a mers. A acţionat la cuvântul Domnului Hristos, şi Dumnezeu i-a dat puterea necesară. El a fost pe deplin vindecat.
Tu eşti în aceeaşi stare ca păcătos. Nu poţi face ispăşire pentru păcatele tale din trecut. Nu-ţi poţi schimba inima şi singur nu poţi deveni sfânt. Dar Dumnezeu făgăduieşte că va face toate acestea pentru tine, prin Domnul Hristos. Crede această făgăduinţă. Mărturiseşte-ţi păcatele şi consacră-te lui Dumnezeu. Este alegerea ta să-I slujeşti. Cu aceeaşi certitudine cu care îndeplineşti tu acest lucru, Dumnezeu Îşi va împlini cuvântul faţă de tine. Dacă tu crezi făgăduinţa – dacă tu crezi că eşti iertat şi eliberat de păcat –, Dumnezeu face din aceasta o realitate; tu eşti vindecat, întocmai cum i-a dat Domnul Hristos celui paralizat puterea de a umbla, îndată ce a crezut că este vindecat. Tot aşa se va întâmpla şi cu tine, în momentul în care vei crede.
Nu aştepta să simţi că eşti sănătos, ci spune: „Eu cred acest fapt; şi este aşa nu pentru că eu simt, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit.”
Domnul Iisus spune: „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Există o condiţie pentru împlinirea acestei făgăduinţe – să ne rugăm în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dar voia lui Dumnezeu este tocmai aceea de a ne elibera de păcat, de a ne face să fim copiii Săi şi de a ne da puterea să trăim o viaţă sfântă. Prin urmare, noi putem cere în rugăciune toate aceste binecuvântări şi putem să credem că le primim, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru că le-am primit. Este privilegiul nostru să mergem la Domnul Hristos, să fim eliberaţi de păcat şi să stăm în faţa Legii lui Dumnezeu, fără a simţi ruşine sau remuşcări. „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:1)
De aici înainte, tu nu îţi mai aparţii, pentru că ai fost cumpărat cu un preţ. „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi..., ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:18,19). Prin acest simplu act al credinţei în Dumnezeu, Duhul Sfânt a dat naştere unei vieţi noi în inima ta. Eşti asemenea unui copil născut în familia lui Dumnezeu şi El te iubeşte aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său.
Aşadar, după ce te-ai consacrat Domnului Iisus, nu da înapoi, nu te îndepărta de El, ci zi de zi spune: „Eu sunt al lui Hristos; Eu m-am consacrat Lui în totalitate”; şi roagă-L să-ţi dea Duhul Său şi să te păzească prin harul Său. După cum, prin consacrarea deplină şi prin credinţă, tu devii copilul lui Dumnezeu, tot astfel trebuie să trăieşti în şi prin El. Apostolul Pavel spune: „Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2:6).
Unii par să creadă că trebuie supuşi unei perioade de verificare, că mai întâi trebuie să-I dovedească Domnului faptul că s-au schimbat, şi numai după aceea pot cere binecuvântările Sale. Dar ei pot cere binecuvântările lui Dumnezeu chiar acum. Ei trebuie să aibă harul Său, Spiritul lui Hristos, care să-i ajute în nedesăvârşirile lor, deoarece altfel nu vor putea rezista răului. Lui Iisus Îi face plăcere să venim la El chiar aşa cum suntem: păcătoşi, neajutoraţi, simţind că depindem de El. Noi putem veni la El cu toată slăbiciunea noastră, cu ignoranţa şi păcătoşenia noastră, căzând la picioarele Sale plini de căinţă. Slava Lui se manifestă tocmai prin faptul că ne cuprinde în braţele dragostei Sale, ne vindecă rănile şi ne eliberează de orice păcat.
În această privinţă greşesc mii de oameni; ei nu cred că Domnul Iisus îi iartă în mod personal. Ei nu Îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt. Toţi cei care îndeplinesc condiţiile au privilegiul de a şti că iertarea se acordă în dar, fără plată, pentru fiecare păcat. Abandonaţi presupunerea că făgăduinţele lui Dumnezeu nu sunt pentru voi. Ele sunt pentru fiecare păcătos care se pocăieşte. Puterea şi harul au fost pregătite prin Domnul Hristos şi sunt gata să fie duse de îngerii slujitori la fiecare suflet credincios. Nimeni nu este atât de păcătos, încât să nu găsească putere, curăţie morală şi neprihănire la Iisus, care a murit pentru el. Domnul aşteaptă să-l dezbrace de hainele pătate şi murdărite de păcat şi să-l îmbrace cu hainele albe ale neprihănirii. El nu doreşte ca păcătoşii să moară, ci doreşte ca ei să trăiască.
Dumnezeu nu Se poartă cu noi aşa cum se poartă oamenii muritori unii cu alţii. Gândurile Lui sunt gânduri de milă, iubire şi simpatie duioasă. El spune: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele, ca o ceaţă” (Isaia 55:7; 44:22).
„Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu şi veţi trăi” (Ezechiel 18:32). Satana este gata să răpească binecuvântatele asigurări ale lui Dumnezeu. El doreşte să alunge din suflet orice licărire de speranţă şi orice rază de lumină; dar tu nu trebuie să-i îngădui să facă aceasta. Nu-i acorda nicio atenţie ispititorului, ci spune răspicat: „Domnul Hristos a murit pentru ca eu să pot trăi. El mă iubeşte şi doreşte să nu pier. Eu am în cer un Tată milos şi înţelegător şi, deşi am insultat iubirea Lui, deşi am risipit binecuvântările pe care El mi le-a dat, mă voi scula, mă voi duce la Tatăl meu şi-I voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»” Parabola îţi spune cum va fi primit cel care rătăceşte: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el; a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult” (Luca 15:18-20).
Dar chiar această parabolă, oricât de duioasă şi de emoţio- nantă ar fi, se dovedeşte insuficientă pentru a exprima mila infinită a Tatălui nostru ceresc. Domnul declară prin profetul Său: „Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea” (Ieremia 31:3). În timp ce păcătosul este încă departe de casa Tatălui, risipindu-şi averea într-o ţară străină, inima Tatălui este cuprinsă de dor după el; şi orice dorinţă de întoarcere la Dumnezeu, trezită în suflet, nu este decât chemarea delicată a Duhului Său, îmbiindu-l, rugându-l şi atrăgându-l pe fiul rătăcitor la inima plină de dragoste a Tatălui său.
Având în vedere binecuvântatele făgăduinţe ale Bibliei, mai poţi oare să te îndoieşti? Mai poţi crede că, atunci când sărmanul păcătos doreşte din toată inima să se întoarcă, atunci când doreşte să renunţe la păcatele lui, Domnul l-ar respinge cu asprime, împiedicându-l să vină la picioarele Sale în pocăinţă? Alungă asemenea gânduri! Nimic nu poate răni sufletul nostru mai mult decât cultivarea unei asemenea concepţii despre Tatăl nostru ceresc. El urăşte păcatul, dar îl iubeşte pe păcătos şi S-a dat pe Sine, în persoana Domnului Hristos, pentru ca toţi cei care doresc, să poată fi mântuiţi şi să aibă parte de binecuvântarea veşnică în Împărăţia slavei. Ce limbaj mai impresionant sau mai delicat ar fi putut fi folosit decât acela pe care El l-a ales pentru a-Și exprima iubirea faţă de noi? Domnul declară: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip” (Isaia 49:15).
O, tu, care eşti cuprins de îndoială şi teamă, priveşte în sus, căci Domnul Iisus trăieşte ca să mijlocească pentru noi. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru darul scumpului Său Fiu şi roagă-te ca El să nu fi murit în zadar pentru tine. Duhul Sfânt te invită astăzi: Vino cu toată inima la Iisus şi vei putea cere binecuvântările Sale.
Când citeşti făgăduinţele Lui, adu-ţi aminte că ele sunt expresia unei iubiri şi a unei mile inexprimabile. Inima cea mare a Infinitei Iubiri este atrasă spre păcătos cu o compasiune nelimitată. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Efeseni 1:7). Da! Trebuie doar să crezi că Dumnezeu este sprijinul tău. El doreşte să restabilească în om chipul Său moral. Cu cât te vei apropia mai mult de El, mărturisindu-ţi păcatele şi pocăindu-te, cu atât mai mult Se va apropia El de tine, cu mila şi iertarea Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu