Mulţi credincioşi, îndeosebi aceia care se află la începutul vieţii de creştin, sunt tulburaţi uneori de anumite semne de îndoială. În Biblie există multe lucruri pe care ei nu le pot explica sau pe care nici măcar nu le înţeleg, iar Satana se foloseşte de aceste lucruri pentru a submina încrederea lor în Scriptură, ca fiind descoperirea lui Dumnezeu. Ei întreabă: „Cum pot şti care este calea cea dreaptă? Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, cum pot fi eliberat de aceste îndoieli şi nedumeriri?”
Dumnezeu nu ne cere niciodată să credem fără a ne da suficiente dovezi pe care să ne întemeiem credinţa. Existenţa Sa, caracterul Său, veracitatea Cuvântului Său sunt întemeiate pe mărturii care apelează la raţiunea noastră, iar aceste mărturii există din abundenţă. Totuşi Dumnezeu nu a exclus niciodată posibilitatea îndoielii. Credinţa noastră trebuie să se întemeieze pe dovezi, nu pe demonstraţii. Cei care doresc să se îndoiască vor avea această posibilitate; în timp ce aceia care doresc în mod sincer să cunoască adevărul vor găsi o mulţime de dovezi pe care să-şi întemeieze credinţa.
Este imposibil pentru o minte mărginită să înţeleagă pe deplin caracterul lucrărilor Celui Infinit. Pentru inteligenţa cea mai ascuţită, pentru mintea care a beneficiat de educaţia cea mai înaltă, Cel Preasfânt trebuie să rămână întotdeauna învăluit în ceva tainic. „Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?” (Iov 11:7,8)
Apostolul Pavel exclamă uimit: „O, adâncul bogăţiei, înţelep- ciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui” (Romani 11:33). Deşi „norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie” (Psalmii 97:2). Modul în care Se comportă Dumnezeu cu noi, precum şi motivele care Îl determină la aceasta le putem înţelege doar atât cât ne este necesar ca să putem discerne mila şi iubirea Lui nemărginită, unite cu puterea Lui infinită. Din planurile Lui, putem înţelege doar atât cât este spre binele nostru să ştim; dar, dincolo de aceasta, trebuie să rămânem în continuare încrezători în braţul Celui Atotputernic şi în inima Lui, care este plină de iubire.
Cuvântul lui Dumnezeu, ca şi caracterul divinului Său Autor, cuprinde taine care nu vor putea fi niciodată înţelese pe deplin de fiinţele limitate. Apariţia păcatului în lume, întruparea Domnului Hristos, naşterea din nou, învierea şi multe alte subiecte prezentate în Biblie constituie taine prea adânci pentru a putea fi explicate de mintea omului sau măcar înţelese pe deplin. Dar nu avem niciun motiv să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu doar pentru faptul că nu putem înţelege tainele providenţei Sale. În lumea naturii, noi suntem înconjuraţi în permanenţă de taine pe care nu le putem înţelege în profunzime. Cele mai simple forme de viaţă prezintă probleme pe care nici cel mai înţelept gânditor nu reuşeşte să le explice. Pretutindeni întâlnim minuni care depăşesc capacitatea noastră de înţelegere. Prin urmare, ar trebui oare să fim surprinşi când constatăm că şi în lumea spirituală există taine pe care de asemenea nu le putem înţelege în profunzime? Dificultatea constă în exclusivitate în slăbiciunea şi îngustimea minţii omeneşti. În Biblie, Dumnezeu ne-a dat suficiente mărturii care dovedesc caracterul ei divin şi nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său, pentru motivul că nu putem înţelege toate tainele providenţei Sale.
Apostolul Petru spune că în Sfintele Scripturi „sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc... spre pierzarea lor” (2 Petru 3:16). Părţile mai dificil de înţeles din Sfintele Scripturi au fost evidenţiate de către sceptici ca un argument împotriva Bibliei; dar, departe de a fi astfel, tocmai aceste părţi dificile constituie o puternică dovadă ce susţine inspiraţia divină a Scripturii. Dacă Biblia ne-ar spune despre Dumnezeu numai lucruri pe care noi le-am putea înţelege cu uşurinţă; dacă mintea noastră mărginită ar putea înţelege pe deplin măreţia şi maiestatea lui Dumnezeu, atunci Biblia nu ar mai prezenta acreditările inconfundabile ale autorităţii ei divine. Chiar măreţia şi caracterul tainic ale subiectelor expuse în Biblie ar trebui să inspire credinţa în ea, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.
Biblia dezvăluie adevărul cu o asemenea simplitate şi cu o adaptare perfectă la nevoile şi aspiraţiile inimii omeneşti, încât a uimit şi a umplut de admiraţie cele mai cultivate minţi, în acelaşi timp, făcându-i în stare să înţeleagă calea mântuirii chiar şi pe cei mai umili şi mai neînvăţaţi oameni. Totuşi aceste adevăruri, expuse în mod simplu, se ocupă de subiecte atât de înalte, atât de cuprinzătoare şi infinit mai mari decât capacitatea omenească de înţelegere, încât noi le putem accepta numai pentru că au fost declarate de Dumnezeu. Astfel, Planul de Mântuire ne este prezentat într-o manieră atât de clară, încât fiecare suflet poate vedea paşii pe care trebuie să-i facă în lucrarea pocăinţei pe calea spre Dumnezeu şi a credinţei în Domnul Iisus Hristos, pentru a putea fi mântuit în modul pe care l-a rânduit Dumnezeu. Totuşi, dincolo de aceste adevăruri atât de uşor de înţeles, se află taine care ascund slava Sa – taine care întrec capacitatea de cercetare a minţii omeneşti, dar care inspiră respect şi credinţă în sufletul cercetătorului sincer al adevărului. Cu cât cercetează mai mult Biblia, cu atât mai profundă este convingerea lui că aceasta constituie Cuvântul Viului Dumnezeu, iar raţiunea umană se pleacă în faţa maiestăţii revelaţiei divine.
A recunoaşte faptul că nu putem înţelege pe deplin marile adevăruri ale Bibliei înseamnă a admite că mintea noastră mărginită este incapabilă să priceapă nemărginirea; că omul, cu limitata lui cunoaştere, nu poate înţelege planurile Celui Atotştiutor.
Pentru că nu pot aprofunda toate tainele Cuvântului lui Dumnezeu, cei sceptici resping Biblia; şi nu toţi cei care mărtu- risesc a crede în Biblie sunt în afara pericolului în această privinţă. Apostolul spune: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12). Este bine şi drept să studiem cu atenţie învăţăturile Sfintelor Scripturi şi să cercetăm „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:10). În timp ce „lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, „lucrurile descoperite sunt ale noastre” (Deuteronomul 29:29). Lucrarea lui Satana este aceea de a perverti capacitatea minţii omeneşti de a cerceta. În studiul Scripturii, consideraţia faţă de adevărul biblic este amestecată cu o oarecare mândrie, astfel încât unii se simt iritaţi şi înfrânţi, dacă nu pot să explice fiecare pasaj al Sfintelor Scripturi, spre deplina lor satisfacţie. Este prea umilitor pentru ei să recunoască faptul că nu pot înţelege cuvintele inspirate. Ei nu sunt binevoitori să aştepte cu răbdare, până când Dumnezeu va considera că este potrivit să le descopere adevărul. Ei sunt de părere că propria înţelepciune, fără niciun ajutor exterior, este suficientă pentru a-i face în stare să înţeleagă Scriptura şi, când nu reuşesc să o înţeleagă, aproape că neagă autoritatea ei divină. Este adevărat că multe teorii şi învăţături socotite în popor ca provenind din Biblie nu au nicio temelie în învăţătura ei şi sunt de fapt contrare întregului mesaj al Cuvântului inspirat. Asemenea lucruri au constituit o cauză a îndoielii şi confuziei pentru multe minţi. Totuşi vina nu trebuie să-i fie atribuită Cuvântului lui Dumnezeu, ci oamenilor care au denaturat acest Cuvânt.
Dacă ar fi fost posibil ca fiinţele create să ajungă la o completă înţelegere a lui Dumnezeu şi a lucrărilor Lui, atunci, odată ajunse la acest punct, pentru ele nu ar mai fi existat nicio descoperire nouă a adevărului, nicio creştere a cunoştinţei şi nicio dezvoltare progresivă a minţii sau caracterului. Atunci, Dumnezeu nu ar mai fi continuat să fie Fiinţa Supremă; iar omul, ajungând la limitele cunoaşterii şi dezvoltării, ar fi încetat să mai progreseze. Să-I mulţumim lui Dumnezeu că lucrurile nu stau astfel. Dumnezeu este de necuprins, în El „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3). Cei mântuiţi vor cerceta în mod continuu şi vor învăţa în permanenţă de-a lungul veacurilor nesfârşite, şi totuşi comorile înţelepciunii, ale bunătăţii şi puterii Sale nu se vor epuiza niciodată.
Dorinţa lui Dumnezeu este ca, începând chiar din această viaţă, adevărurile Cuvântului Său să-i fie dezvăluite fără încetare poporului Său. Există o singură cale pe care poate fi obţinută această cunoştinţă. Noi putem ajunge la o înţelegere a Cuvântului numai prin iluminarea aceluiaşi Duh Sfânt, prin care a fost dat Cuvântul.
„Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu”; „căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:11,10). Iar făgăduinţa Mântuitorului făcută urmaşilor Săi a fost: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul..., pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:13,14).
Dumnezeu doreşte ca omul să-şi exercite capacităţile intelectuale, iar studiul Sfintelor Scripturi va întări şi înălţa mintea celui credincios, aşa cum nu o poate face niciun alt studiu. Cu toate acestea, trebuie să ne ferim de a zeifica raţiunea care, de fapt, este supusă slăbiciunii şi infirmităţii naturii omeneşti. Dacă dorim ca Scriptura să nu fie ascunsă înţelegerii noastre, aşa încât chiar şi cele mai clare adevăruri să rămână neînţelese pentru noi, atunci trebuie să manifestăm simplitatea şi credinţa unui copil, care este gata să înveţe, şi să dorim în permanenţă ajutorul Duhului Sfânt. Conştienţa cu privire la puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, precum şi simţământul neputinţei noastre de a înţelege măreţia Lui ar trebui să ne inspire umilinţă, iar când deschidem Cuvântul Său, să facem lucrul acesta cu o atitudine de veneraţie sfântă, ca şi cum am intra în prezenţa lui Dumnezeu. Când stăm în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, raţiunea noastră trebuie să recunoască prezenţa unei autorităţi superioare, iar inima şi mintea noastră trebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT.
Există foarte multe lucruri care în mod aparent sunt dificile sau obscure, dar, pentru cei care caută să le înţeleagă, Dumnezeu le va face simple şi clare. Fără călăuzirea Duhului Sfânt, vom fi mereu predispuşi fie să denaturăm Scripturile, fie să le interpretăm greşit. Foarte mulţi citesc Biblia, dar fără niciun folos, şi în multe cazuri chiar spre răul lor. Când Cuvântul lui Dumnezeu este deschis fără respect şi veneraţie şi fără rugăciune, când gândurile şi sentimentele nu sunt fixate asupra lui Dumnezeu sau nu sunt în armonie cu voinţa Sa, atunci mintea este întunecată de îndoieli şi chiar studiul Bibliei ajunge să consolideze scepticismul. Vrăjmaşul sufletelor pune astfel stăpânire pe gânduri şi sugerează interpretări care nu sunt corecte. Ori de câte ori oamenii nu caută să fie în armonie cu Dumnezeu, atât în cuvinte, cât şi în fapte, atunci, oricât de învăţaţi ar putea fi, sunt predispuşi să înţeleagă în mod greşit Scripturile şi nu suntem în siguranţă, dacă ne încredem în explicaţiile oferite de ei. Cei care cercetează Sfânta Scriptură pentru a găsi contraziceri şi nepotriviri sunt lipsiţi de discernământ spiritual. Deoarece au o viziune neclară, ei vor găsi multe motive de îndoială şi necredinţă în acele lucruri care, de fapt, sunt clare şi simple.
Oricât de deghizată ar fi adevărata cauză a îndoielii şi scepticismului, în majoritatea cazurilor, aceasta este iubirea şi ataşamentul faţă de păcat. Învăţăturile şi restricţiile prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt plăcute inimii mândre şi iubitoare de păcat, iar cei care nu sunt dispuşi să respecte cerinţele lui sunt gata să se îndoiască de autoritatea Bibliei. Ca să putem ajunge la înţelegerea adevărului, trebuie să avem o dorinţă sinceră de a cunoaşte acest adevăr şi o predispoziţie binevoitoare a inimii de a-l asculta. Toţi cei care se apropie în acest spirit de studiul Sfintelor Scripturi vor găsi o mulţime de mărturii care dovedesc că ele constituie Cuvântul lui Dumnezeu şi vor putea dobândi o înţelegere clară a adevărurilor lui, care îi va face înţelepţi spre mântuire.
Domnul Hristos a spus: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu” (Ioan 7:17). În loc de a pune la îndoială şi de a critica lucrurile pe care nu le înţelegi, ia aminte la lumina care străluceşte deja asupra ta şi vei primi o lumină mai mare. Prin harul lui Hristos, îndeplineşte-ţi fiecare îndatorire care îţi este deja clară şi astfel vei fi în stare să le înţelegi şi să le îndeplineşti pe cele de care te îndoieşti acum.
Există o dovadă care se află la îndemâna tuturor – atât a celor mai educaţi, cât şi a celor mai neînvăţaţi – şi anume dovada experienţei. Dumnezeu ne invită să experimentăm în mod personal realitatea Cuvântului Său, adevărul făgăduinţelor Sale. El ne îndeamnă să gustăm şi să vedem „ce bun este Domnul” (Psalmii 34:8). În loc să ne bazăm pe cuvântul altora, trebuie să verificăm în mod personal. El declară: „Cereţi, şi veţi căpăta” (Ioan 16:24). Făgăduinţele Sale vor fi împlinite. Ele nu au dat greş niciodată şi nici nu pot da greş vreodată. Pe măsură ce ne apropiem de Domnul Iisus şi ne bucurăm de plinătatea iubirii Sale, îndoielile şi întunericul vor dispărea în lumina prezenţei Sale.
Apostolul Pavel spune că Dumnezeu „ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13). Și oricine a trecut de la moarte la viaţă este în stare să adeverească faptul „că Dumnezeu spune adevărul” (Ioan 3,33). O asemenea persoană poate mărturisi cu certitudine: „Eu am avut nevoie de ajutor şi L-am găsit în Domnul Hristos. Fiecare nevoie mi-a fost împlinită şi foamea sufletului meu a fost satisfăcută; iar acum Biblia este pentru mine descoperirea Domnului Iisus Hristos. Mă întrebi de ce cred eu în Domnul Hristos? Pentru că El este pentru mine un Mântuitor divin. De ce cred eu declaraţiile Bibliei? Pentru că în ea am găsit glasul lui Dumnezeu vorbind sufletului meu.” Noi putem avea în noi înşine dovada că Biblia este adevărată şi că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Suntem siguri că nu urmăm nişte poveşti născocite de iscusinţa omenească.
Apostolul Petru îi îndemna pe fraţii săi să crească „în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (2 Petru 3:18). Când vor creşte în har, copiii lui Dumnezeu vor dobândi în mod continuu o înţelegere tot mai clară a Cuvântului Său. Ei vor discerne, în adevărurile lui sfinte, o nouă lumină şi o nouă frumuseţe. Această experienţă a fost valabilă în istoria bisericii, de-a lungul tuturor veacurilor, şi va continua să fie astfel până la sfârşit. Căci „cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbele 4:18)
Prin credinţă, noi putem privi în viitor şi putem primi făgăduinţa solemnă a lui Dumnezeu, ca o garanţie a creşterii puterii noastre intelectuale, unind facultăţile omeneşti cu cele divine şi aducând întreaga capacitate a minţii noastre în legătură directă cu Izvorul luminii. Atunci, ne vom putea bucura de faptul că tot ce ne-a nedumerit în lucrările providenţei lui Dumnezeu va fi clarificat, iar lucrurile care erau greu de înţeles vor fi explicate; iar acolo unde mintea, înţelegerea noastră limitată vedea numai confuzie şi planuri neîmplinite, vom ajunge să vedem o armonie frumoasă şi perfectă. „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” (1 Corinteni 13:12)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu