Niciodată, dar niciodată în lume, nu s-a mai petrecut ce se petrece astăzi. Veți spune: „Nu...au mai fost războaie, iar strămoșii noștri s-au temut la fel, atunci, cu gripa spaniolă”.
Și desigur, veți avea dreptate. Toate acele lucruri s-au petrecut. Dar azi războiul nu mai e război, boala nu mai e boală – ele sunt doar jugurile umanității și prevestesc apusul unei ere milenare. Nimic nu mai e autentic. Omul lipsit de morală nu se mai numește „necrescut”, ci „modern”. De data aceasta nu mai este un personaj, ci un spectator, unul care nu e capabil să privească dincolo de cortina ce se ridică acum cu atâta repeziciune, pentru actul final. „Noi trăim astăzi grație unui împrumut de timp”, spunea Părintele Irineu Bistrițeanul.
Cu mintea rătăcită, buimac și oropsit de această insinuare a unei realități paralele, îl putem observa cum intră într-o stare de ebrietate spirituală. Unii caută soluții, căi de întoarcere la timpurile dinainte, alții, orbiți de-o transă infinită, scriu după dictare noii pași ce trebuie să îi parcurgă spre a se naște din nou.Totul la ordin. Dar cine oare, le dictează? Mai marii acestei lumi, cei care conduc „din umbră” planeta și doresc o nouă ordine mondială? Poate e vorba despre ceva mai adânc. Marea dramă a omului modern nu e influența de afară, ci eșecul său personal în lupta cu sine însuși.
Modernitatea, definită printr-un progres fascinant al tehnologiei, al științelor medicale și biologice, a adus cu sine un regres spiritual, asemeni unei mari poveri. De ce spun asta? Să ne aducem aminte cum au început toate. Eram mici noi, „Generația Z”, când străbunicii noștri, priveau uluiți la micile ecrane ce transmiteau imagini și oameni mișcându-se de colo-colo, în direct. Ne întrebau mirați: „Oare sunt bune lucrurile acestea?”. Și noi zâmbeam. Erau naivi. Cum să nu fie? Apoi, am început să mergem la școală, să primim un mic telefon, un mic calculator, o mică tabletă și dintr-odată, nimeni nu mai răsfoia cărți, ți se prezentau lecțiile pe „slide-uri” proiectate pe un perete al clasei. Ghiozdanele erau ușoare, au fost înlocuite cu genți. Noi fetele, le căutam pe cele mai scumpe, citeam „presa” on-line cu ultimele trenduri. Trecând pe lângă Catedrala din proximitatea școlii, stingeam țigara, chicotind în vreme ce preoții slujeau la Sfânta Liturghie. Urcam în autobuzele pline de parfumați și parfumate și ne dădeam ochii peste cap dacă vedeam acolo un cerșetor. Spuneam că e nespălat. Și iată, s-a dat o lege prin care ei nu mai au voie să circule cu transportul în comun. Ajungeam acasă, postam pe instagram prânzul și cina și fugeam în oraș. Pierdeam nopți întregi, amețiți de zgomotul infernal al boxelor, de băutură și de „prea plinul” din noi, eram în acele clipe „cei mai frumoși”, „cei mai importanți”, „cei mai mari”. Părinții dormeau când ajungeam acasă, obosiți să mai aștepte o generație ratată, o generație desfrânată și hedonistă. Ce nu știam noi era că până la miezul nopții stăteau în genunchi, spuneau rugăciuni pentru amărâții „zilelor din urmă”, niște tineri al căror viitor nu mai avea cum să fie unul strălucitor. Se rugau ca răbdarea lui Dumnezeu să nu apună, în vreme ce deviza pruncilor ce i-au crescut cu greu până atunci era „trăiește clipa!”. Tragic-comic cumva, când te gândești că nici unul dintre ei nu înțelegea ce înseamnă „a trăi”.
Ajunși la facultate, profesorii de la marile universități ne hrăneau iluzia supremației. La Medicină, ne spuneau că dacă rezolvăm problema telomerelor, vom atinge nemurirea. La Drept, dacă reușeam să digitalizăm toate legile, justiția se va face singură. Incusiv inginerii, erau învățați să contruiască locuințe plutitoare, ca să nu mai existe teama de cutremure. Iată generația Z. Acum suntem mari. Am atins vârsta pe care o aveau părinții noștri când ne-au născut pe noi. Buimaci, loviți de „pandemii” și „războaie” , suntem tot mai perplecși, tot mai îndepărtați de esența divină. Barurile sunt închise, nu mai sunt bani, iar rețelele de socializare sunt pline cu știri despre morți. Vaccinați până la măduva oaselor, scriem după dictare: doza doi, doza trei, doza patru. Iar alții, foarte puțini, se ascund în Biserici, sub poala mamei lor. Vă întrebați de ce? Fiindcă doar acolo mai e loc pentru ei, leproșii.
Cei mulți, aceia care nu erau bolnavi, ce credeți? Se considerau sfinți și râdeau de Hristos, gândindu-se că sunt mai presus decât El. Așadar, au început să facă fel de fel de fărădelegi și să uite că Domnul nostru cel bun nu a venit pe pământ pentru a ridica spitale pentru ologi, ci să nască în om Biserica Sa. „Ferice de cei prigoniți în Numele Meu”. Ferice de noi, leproșii.
În cele din urmă, îmi aduc aminte de cuvintele părintelui Paisie: „Medicamentul cu care poți vindeca cancerul e foarte simplu, e zi de zi sub ochii medicilor, dar după voia Domnului, ei nu-l descoperă, pentru că în timpurile de pe urmă, datorită acestei boli se va umple Raiul”.
Prin urmare, mi-e teamă de Generația Z, de fiul modern al noii lumi. Nu doar fiindcă e așa cum am prezentat-o, ci fiindcă îi este atât de greu să înțeleagă rostul omului pe pământ. El nu se poate bucura de efemeritate, ci caută veșnicia pe pământ. Tinerețea nu a fost niciodată mai tristă decât este astăzi. Și iată că ne întoarcem de unde am plecat: De ce toate sunt acum diferite? Pentru că în cel mai negru abis a umanității, noi l-am răstignit din nou. Gândiți-vă doar, credeți că aceia care strigau „Pe Baraba îl vrem, nu pe Hristos!” erau diferiți de noi, cei de acum? Poate că ne facem vinovați de o crimă chiar mai mare decât a lor. Fiindcă în cunoștință de cauză, ne lepădăm de Dumnezeu, în numele unei tehnologii moderne, în numele unei „salvări” deosebite de la moartea iminentă. Iluzia supremației nu a fost niciodată mai mare decât acum. Azi trăim vremurile unui cult nou și acesta se numește „Cultul Omului”.
sursa: GINAN ABRAHEAM (para ActiveNews.Ro)
18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.
19 Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20 În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți;
21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22 S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit;
23 și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare.
24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile;
25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor în una care este împotriva firii;
27 tot astfel, și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
29 Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori,
30 bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți,
31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă.
32 Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.
19 Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20 În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți;
21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22 S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit;
23 și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare.
24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile;
25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor în una care este împotriva firii;
27 tot astfel, și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
29 Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori,
30 bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți,
31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă.
32 Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.
(Romani 1:18-32)
Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!
(Isaia 5:20)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu