Începând cu 1947, experţii în energie atomică au mutat minutarul de pe cadranul celebrului „Ceas de Apoi” mai aproape de miezul nopţii, pentru a folosi o imagine sugestivă care să arate că riscul anihilării nucleare este mai mare.
Pe de altă parte, Dumnezeu ne oferă „Ceasul speranţei” – un cadran profetic al evenimentelor care se vor derula până la revenirea glorioasă a Domnului Hristos. Pentru urmaşii lui Isus, sfârşitul lumii nu este un eveniment înfricoşător. Ei urmăresc cu bucurie trecerea minutelor, deoarece ştiu că, atunci când ceasul va bate ora 12, va fi miezul zilei – începutul celei mai frumoase ere din istoria Pământului, când păcatul nu va mai exista şi când cei mântuiţi se vor reîntâlni.
Cei care cercetează profeţiile ştiu unde se află ei pe acest cadran profetic al lui Dumnezeu. Noe a ştiut – şi a construit o arcă. Magii de la Răsărit au ştiut – şi au plecat în căutarea Împăratului nou-născut. Andrei a ştiut – şi i-a spus lui Petru că L-a găsit pe Mesia. După cum am văzut în studiul anterior, Isus a ştiut despre acest ceas profetic. El a aşteptat momentul potrivit, indicat în Daniel 9, ca să fie botezat şi ca să-Şi înceapă lucrarea publică. Abia atunci a început să le spună tuturor că această profeţie s-a împlinit şi că ei trebuiau să fie pregătiţi. „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1,15)
Şi noi putem descoperi în ce moment de pe cadranul profetic al lui Dumnezeu ne aflăm. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a dat profeţia – să înţelegem în ce vreme trăim şi să luăm deciziile potrivite, spre slava Sa. În studiul de faţă vom privi pe cadranul „Ceasului speranţei” şi vom vedea cât de aproape suntem de revenirea Domnului Isus.
1. Care este cea mai lungă perioadă profetică din Biblie? Daniel 8,14
„Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi ____________!”
În lecţia anterioară, am văzut că îngerul Gabriel i-a explicat lui Daniel ce urma să aibă loc în primele 490 de zile din perioada profetică de 2300 de zile. Pornind de la regula biblică potrivit căreia o zi profetică înseamnă un an literal, am descoperit că cei 490 de ani au început în anul 457 î.Hr. şi s-au încheiat în anul 34 d.Hr. Gabriel a prezis cu o precizie remarcabilă ungerea lui Isus cu ocazia botezului Său, anul răstignirii Sale şi anul în care Evanghelia a început să fie predicată neamurilor. A mai rămas să aflăm ce se va întâmpla la sfârşitul perioadei de 1810 ani care au mai rămas din cea mai lungă profeţie din Biblie. Ca să aflăm când se vor încheia cei 2300 de ani, adunăm 34 cu 1810 şi obţinem 1844, un an foarte apropiat de vremea noastră! Însă calculul acestei perioade nu este suficient. Trebuie să descoperim ce eveniment a avut loc în acest an. Profeţia ne spune că atunci „Sfântul Locaş va fi curăţit”. Ce înseamnă aceasta şi cum s-a împlinit această profeţie? Să începem studiul nostru despre Locaşul Sfânt şi despre curăţirea lui.
2. Unde se vorbeşte pentru prima dată în Biblie despre un Locaş Sfânt? Exod 25,8
„Să-Mi facă un _______________ şi Eu voi locui în mijlocul lor.”
După plecarea lui Israel din Egipt, Moise a urcat pe muntele Sinai, unde a primit porunca de a construi un Locaş Sfânt, în care Dumnezeu urma să fie prezent, ca să locuiască în mijlocul poporului Său. Dumnezeu i-a cerut să respecte în întregime modelul care i-a fost arătat acolo. „Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.” (versetul 9) Era important să fie respectate toate detaliile, pentru că Dumnezeu dorea ca acest Sanctuar să ilustreze Planul de Mântuire. (Psalmi 77,13)
3. Care a fost modelul folosit de Moise la construirea Locaşului Sfânt evreiesc? Evrei 8,1-5
„Avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al
_____________ cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.”
Copia la scară redusă realizată de Moise după Locaşul ceresc este numită în Scriptură „locaş pământesc de închinare”. (Evrei 9,1)
Acest Locaş pământesc sau sanctuar era alcătuit din trei părţi: curtea, Locul Sfânt şi Locul Preasfânt. Fiecare compartiment reprezenta o etapă a Planului de Mântuire şi ilustra modul în care Dumnezeu ne curăţă de păcat şi ne readuce în prezenţa Sa.
Spre exemplu, curtea este simbolul lumii noastre, unde Isus, Mielul de jertfă, a plătit cu sângele Său pedeapsa meritată de păcătoşi (1 Petru 1,18.19). Ligheanul cu apă, unde se spălau preoţii înainte de a intra în Locul Sfânt, este simbolul Duhului Sfânt care ne spală de păcat înainte de a intra în cer (Tit 3,5-8). Fiecare slujbă de acolo era „umbra lucrurilor viitoare”. (Coloseni 2,17)
4. Cum se numeau cele două încăperi ale Sanctuarului? Evrei 9,2-5
„În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită ________ _______, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema _______________________.”
Cele două încăperi ale Sanctuarului, numite Locul Sfânt şi Locul Preasfânt, erau delimitate una de cealaltă printr-o perdea groasă. În Locul Sfânt se aflau un sfeşnic, o masă pentru pâine şi altarul tămâierii. În Locul Preasfânt se afla o cădelniţă de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, cu cele Zece Porunci.
Slujbele pe care le îndeplineau preoţii în aceste două încăperi ne arată ce face Domnul Isus acum, în Sanctuarul ceresc (Evrei 9,24.12). În cadrul slujbelor zilnice, preoţii intrau în Locul Sfânt ca să se roage şi să aducă jertfe. Începând din anul 31 d.Hr., an când El S-a înălţat la cer şi a intrat în Locul Sfânt din Sanctuarul ceresc, Isus înalţă zilnic rugăciuni şi prezintă înaintea lui Dumnezeu sângele vărsat pentru noi.
În Locul Preasfânt se intra numai o dată pe an, într-o zi specială, de sărbătoare, numită Ziua Ispăşirii (Yom Kippur, în evreieşte). Cu ocazia acestei slujbe solemne anuale, era curăţit Sanctuarul. La această curăţire se referă profeţia de 2300 de ani. (Daniel 8,14)
Am descoperit deja că profeţia aceasta se încheie în anul 1844. Dar la curăţirea cărui Sanctuar se referă ea? Evident că nu se poate referi la Sanctuarul pământesc, întrucât el a fost distrus în anul 70 d.Hr. Ea se referă la Sanctuarul ceresc, la fel ca şi celelalte simboluri din Sanctuar. Vom descoperi imediat cum s-a împlinit profeţia aceasta atunci când Isus a intrat într-o etapă specială a lucrării Sale, din vremea sfârşitului. Dar ca să înţelegem de ce era nevoie ca Sanctuarul să fie curăţit, trebuie să aflăm cum anume a devenit el „murdar”.
5. Cum ajungea Sanctuarul să fie „murdar” şi ce ne spune aceasta despre Planul de Mântuire?
a. „Să-şi pună _________ pe capul jertfei de ispăşire şi s-o junghie.” Levitic 4,29
În vechime, israeliţii care păcătuiau îşi puneau mâinile pe capul animalului nevinovat şi apoi îl înjunghiau. Ritualul acesta arăta că faptele noastre au fost cauza morţii lui Isus. (Romani 5,8.9)
b. „Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă _________ altarului pentru arderile-de-tot.” Levitic 4,30
Sângele animalului înjunghiat era vărsat pe pământ; cu el se ungeau cele patru colţuri („coarne”) ale altarului pentru arderile-de-tot, pentru a ilustra modul în care păcatul a afectat pământul. Păcatele noastre nu ne fac rău doar nouă, ci ele transmit suferinţa de la o persoană la alta şi de la o generaţie la alta.
c. „Preotul să ungă cu sânge ___________ altarului pentru tămâia mirositoare, care este înaintea Domnului.” Levitic 4,7
În cazul anumitor păcate, sângele trebuia adus în Locul Sfânt şi trebuia să se ungă cu el coarnele altarului pentru tămâie. Păcatul nostru alungă pacea de pe pământ şi, totodată, afectează şi atmosfera din cer: Domnul Isus a trebuit să părăsească Cerul din cauza păcatului; îngerii lucrează zi şi noapte pentru păcătoşi; Cerul se bucură atunci când ne predăm viaţa lui Dumnezeu, şi exemplele pot continua! NU putem înţelege pe deplin modul în care păcatul afectează atmosfera din cer!
d. „Păcatul lui Iuda este ________ cu un priboi de fier, cu un vârf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor şi pe coarnele altarelor lor.” Ieremia 17,1
Sângele uns pe coarnele altarului reprezintă raportul păstrat în ceruri în care este consemnat păcatul nostru, dar şi mărturisirea noastră. Tot acest sânge adus pentru ispăşirea păcatelor trebuia curăţit an de an, în ceremonialul din Ziua Ispăşirii.
6. Cum se realiza curăţirea Sanctuarului pământesc? Levitic 16,15-19
„Astfel să facă ispăşire pentru sfântul locaş, pentru __________ copiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege, prin care au păcătuit ei… Să stropească pe altar cu degetul lui de şapte ori din sânge şi astfel să-l ________ şi să-l sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel.”
Ziua Ispăşirii era în Israelul din vechime o zi solemnă a judecăţii (Levitic 23,26-32). În ziua aceasta, nimeni nu muncea şi nici nu mânca. Toţi se rugau şi se cercetau pe ei înşişi, gândindu-se la păcatele săvârşite în anul respectiv, regretându-le şi părăsindu-le. Marele Preot lua sângele unui ţap sacrificat, îl aducea în Locul Preasfânt şi stropea cu el chivotul şi apoi altarul pentru tămâie, ca să-l „cureţe” de mărturia tuturor păcatelor săvârşite în anul respectiv.
Curăţirea Sanctuarului pământesc nu era o „curăţenie generală” făcută cu apă şi săpun. Ea era mai degrabă un ceremonial prin care se ştergea mărturia păcatelor de pe coarnele altarului şi din inima poporului lui Dumnezeu. (Levitic 16,30)
7. Ce înţelegem de aici despre evenimentul care urma să aibă loc la sfârşitul celor 2300 de ani, în 1844 d.Hr.?
În Israelul din vechime, Ziua Ispăşirii era ziua judecăţii, zi în care toţi erau traşi la răspundere pentru păcatele lor. Evreii o mai numesc şi astăzi „ziua judecăţii”. Iată ce spune despre ea Herman Wouk, un cunoscut scriitor evreu:
„Ea este Rosh Hashana, ziua judecăţii. Sulurile destinului sunt deschise înaintea Domnului. În aceste suluri, fiecare om a scris cu mâna lui faptele pe care le-a săvârşit în anul respectiv. Dumnezeu le citeşte şi rosteşte sentinţa… Yom Kippur, ultima dintre aceste zile de har, este o zi intensă de mărturisire şi de pocăinţă… Soarta tuturor oamenilor pentru anul care a trecut este pecetluită. Judecata anuală se încheie la apusul soarelui, la ultimul sunet de trâmbiţă.” (This is My God, pag. 85-86)
Profeţia celor 2300 de zile arată spre momentul în care ceasul profetic al lui Dumnezeu a ajuns la anul 1844, moment în care am intrat în vremea sfârşitului. Este ceasul judecăţii.
8. Au vorbit şi alţi profeţi biblici despre acest ceas al judecăţii? Apocalipsa 11,18.19
„Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit ________ ________ pe cei morţi… Şi _______ lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.”
Ioan a văzut că ceasul judecăţii a început atunci când Templul din cer a fost deschis până în spate, la Locul Preasfânt, unde se află chivotul legământului. După cum marele preot intra în Locul Preasfânt al Sanctuarului o singură dată pe an, tot la fel Isus intră în Locul Preasfânt din cer, la sfârşitul istoriei pământului.
9. Au înţeles oamenii care au trăit în jurul anului 1844 d.Hr. că trăiau într-un moment prezis în profeţie? Apocalipsa 14,6.7
„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: ’Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit __________ judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor.’”
Apocalipsa a prezis că Evanghelia îi va anunţa pe oameni că „a venit ceasul judecăţii Lui”. Aici ni se vorbeşte despre o vreme în care oamenii mai locuiesc încă pe pământ şi în care biserica predică Evanghelia. Ceasul profetic al lui Dumnezeu arată că mai sunt numai câteva minute până la miezul nopţii, timp în care biserica le aduce oamenilor următoarea veste: „Suntem în timpul ceasului judecăţii – Ziua profetică a Ispăşirii – lumea aceasta se apropie de sfârşit şi lumea cea nouă va începe în curând.”
La începutul secolului al XIX-lea, credincioşi din diferite confesiuni (catolici, anglicani, baptişti, creştini evrei etc.) au studiat profeţia şi au
descoperit, independent unul de altul, că profeţia celor 2300 de ani avea să se sfârşească în curând. Convingerea aceasta a produs o redeşteptare care s-a răspândit în toată lumea, dând de veste că „a venit ceasul judecăţii.” (Apocalipsa 14,7) Din 1844 încoace, ceasul profetic al lui Dumnezeu numără secundele rămase până la revenirea Domnului Isus.
Dacă ţi se pare că a trecut prea mult timp de atunci, gândeşte-te cât timp le-a predicat Noe oamenilor care au trăit în vremea de dinaintea potopului: 120 de ani. Fiecare zi din aceşti 120 de ani era pentru ei vremea sfârşitului. Dumnezeu a văzut că lumea era pregătită pentru distrugere şi a fixat timpul când avea să cadă ploaia. Dacă doreau să scape, oamenii trebuiau să asculte mesajul lui Noe şi să intre în arcă. Tot la fel, noi nu ştim ziua pe care a stabilit-o Dumnezeu pentru revenirea lui Isus, dar ştim că de la 1844 încoace ne aflăm în vremea sfârşitului şi că nu va mai fi mult timp. (Matei 24,36-44)
10. L-ai primit pe Isus ca Mântuitor personal? Aştepţi cu nerăbdare şi bucurie revenirea Sa?
Răspunsul tău:
Dacă I-ai predat inima lui Isus, nu ai de ce să te temi că trăieşti în vremea sfârşitului. Revenirea Sa este o speranţă care ne umple de fericire! (Tit 2,13) Cum poţi avea această speranţă? Acceptă adevărurile pe care le-am descoperit în Sanctuar: Isus este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Mărturiseşte-ţi păcatele înaintea Sa, primeşte sângele care a fost vărsat pentru tine şi cere ca Duhul Sfânt să te cureţe de păcat în timp ce El curăţă Sanctuarul. Pacea, bucuria şi speranţa vor fi ale tale, atunci când Îl inviţi să-ţi conducă viaţa.
În studiile următoare:
Studiul următor te va duce direct în sala de judecată a lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu