Milioane de creştini conştiincioşi frecventează biserica în fiecare duminică, prima zi a săptămânii. Ei fac astfel crezând că undeva, cumva, cineva a schimbat ziua de închinare. Ori ei cred aceasta, ori nici nu sunt măcar conştienţi că Dumnezeu a pus deoparte a şaptea zi - nu prima zi a săptămânii - ca zi în care să-I aducem închinare.
E adevărat că o schimbare s-a făcut. Dar întrebarea importantă este: cine a făcut această schimbare şi cu ce autoritate a fost făcută? Într-o lecţie anterioară am descoperit că Dumnezeu a instituit Sabatul în timpul primei săptămâni a istoriei pământului. Înainte ca păcatul să fi fost cunoscut de om, Dumnezeu a declarat ziua a şaptea ca sfântă. El a pus-o deoparte ca o ocazie de întâlnire săptămânală între El şi om. Sabatul era o zi când omul să-şi lase lucrul la o parte şi să fie doar cu Creatorul său. Era ziua de naştere a lumii. O zi de ADUCERE AMINTE!
Dacă Dumnezeu s-ar fi răzgândit cu privire la ziua Sa specială de întâlnire cu omul, n-ar fi menţionat El un astfel de moment de schimbare şi n-ar fi dat instrucţiuni poporului Său în legătură cu schimbarea? Orice schimbare de acest fel, ar fi declanşat în mod sigur o mare reacţie printre primii creştini. Să examinăm îndeaproape mărturia Bibliei şi a istoriei.
1. Cum e numită în Noul Testament ziua specială de odihnă şi închinare a lui Hristos? Apocalipsa 1:10 NT 1205 Biblia spune: „În ziua ______________ eram în Duhul.”
2. Al cărei zile a spus Iisus că este Domn? Matei 12:8 NT 936 Biblia spune: „Căci Fiul omului este Domn şi al ______________.”
Totdeauna va exista ziua Domnului pentru că "tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut" Eclesiastul 3:14 VT 671
3. Ce spune Biblia despre dispoziţia lui Dumnezeu de a schimba ceea ce El face? Psalmul 89:34 VT 602; Maleahi 3:6 VT 919 Biblia spune: „...nu-Mi voi călca legământul şi nu voi __________ ce a ieşit de pe buzele Mele.”(Ps 89.34) „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb...” (Maleahi 3.6)
Dacă vreo schimbare urma să fie făcută, ea în mod sigur nu a fost prevăzută de Hristos. El a spus: "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii, am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia Cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia Cerurilor" Matei 5:17-19 NT 927 Evident, n-a fost în planul lui Hristos să schimbe vreo parte a Legii. Din contră, El a murit fiindcă ea nu a putut fi schimbată! Iisus a aşteptat ca urmaşii Săi să ţină Sabatul şi după moartea Sa, după cum am studiat în ultima lecţie: El a avertizat pe urmaşi în legătură cu distrugerea Ierusalimului în 70 d.Hr., cerându-le să se roage ca fuga lor din cetate să nu fie iarna sau într-o zi de Sabat. Singura concluzie este că, dacă o schimbare a intervenit în ce priveşte ziua de închinare, atunci ea n-a fost din voinţa sau cu consimţământul lui Dumnezeu.
Să aruncăm o privire asupra a opt texte din Noul Testament care menţionează prima zi a săptămânii şi să vedem dacă Dumnezeu ne-a însărcinat să ţinem acea zi ca fiind sfântă.
4. Ne spune vreunul din textele următoare că duminica - prima zi a săptămânii - ar trebui ţinută ca zi sfântă?
a. Matei 28:1 NT 960: „La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.”
b. Marcu 16:1,2 NT 984: „După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Iisus. În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis de dimineaţă, pe când răsărea soarele.”
c. Marcu 16:9 NT 984: „Iisus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalinei...”
d. Luca 24:1 NT 1023: „În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe care le pregătiseră.”
e. Ioan 20:1 NT 1053: „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus dis de dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric...”
f. Ioan 20:19 NT 1053: În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Iisus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: "Pace vouă!" Răspunsul tău: _______________________________________________________
5. În ce parte a primei zile a săptămânii a ţinut Pavel o întâlnire de rămas bun? Fapte 20:7,8 NT 1082 Biblia spune: „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea până la miezul _____________.”
Aceasta a fost în timpul nopţii - sau în partea de întuneric din prima zi a săptămânii. În Geneza 1:5 găsim că seara sau partea întunecoasă a zilei în cronologia Bibliei, vine înainte de partea luminoasă. Deci aceasta era o întâlnire sâmbătă noaptea. "New English Bible" traduce astfel acest text: "Sâmbătă noaptea, în adunarea noastră pentru frângerea pâinii, Pavel, care trebuia să plece a doua zi, le vorbea şi a continuat să vorbească până la miezul nopţii". Faptele 20:7
6. Crezi că ţinerea acestei adunări sâmbătă noaptea a sfinţit prima zi a săptămânii?
Răspunsul tău: __________________________________________________
În cartea Faptelor sunt înregistrate 84 de întâlniri sâmbăta. Este semnificativ că nu există decât o singură întâlnire ţinută de apostoli sâmbătă noaptea. Nimic din acest pasaj biblic nu indică sau impune o schimbare a zilei de închinare.
7. Ce a spus Pavel credincioşilor din Corint să facă în prima zi a săptămânii? 1Corinteni 16:1,2 NT 1127 Biblia spune: „Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să _________deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.”
Nu este nimic în acest text care să indice că era vorba de un serviciu divin care trebuia ţinut în această zi. De fapt, textul învaţă contrariul. Recomandarea lui Pavel este ca fiecare "să pună deoparte". "New English Bible" traduce astfel: "În fiecare duminică, fiecare dintre voi să pună deoparte şi să aibe la îndemână o sumă proporţională cu câştigul lui, astfel ca să nu se facă o colectă când voi veni eu".
Am studiat toate textele din Noul Testament care menţionează prima zi a săptămânii.
Ce spun alte biserici despre schimbarea zilei de închinare şi despre Biblie?
MĂRTURII DESCHISE:
PRIETENII NOŞTRI CATOLICI SPUN: "Puteţi citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa şi nu veţi găsi un singur rând care autorizează sfinţirea duminicii. Scripturile impun păzirea religioasă a Sâmbetei. (James Cardinal Gibbons, "The Faith of Our Fathers" p.89)"
PRIETENII NOŞTRI ANGLICANI ŞI EPISCOPALIENII SPUN: "Luaţi pe cine doriţi, fie Părinţii BISERICEŞTI antici sau moderni, şi nu veţi găsi nici o ZI A DOMNULUI instituită de vreun MANDAT APOSTOLIC, nici un Sabat iniţiat de ei în prima zi a săptămânii." (Dr. Peter Helyn, din Biserica Anglice, Istoria Sabatului, partea a II-a cap.1 pag.410)
"Porunca biblică spune că în ziua a şaptea tu să te odihneşti. Aceasta este Sâmbăta. Niciunde în Biblie nu stă scris că închinarea ar trebui făcută duminica."(Philip Garrington - episcopalian - în Toronto Daily Star din 26 octombrie 1949).
UN REPREZENTANT LUTERAN DECLARĂ: "Păzirea zilei Domnului (duminica) nu este întemeiată pe vreo poruncă a lui Dumnezeu, ci pe autoritatea bisericii" ("Augsburg Confession of Faith") aşa cum este citată în Sabath Manual de Cox. p.287
ALŢII RECUNOSC SCHIMBAREA:
"Ideea unei schimbări oficiale prin autoritatea apostolică a zilei Domnului (duminica) în locul Sabatului iudeu... nu are nicăieri vreo bază nici în Sfânta Scriptură, nici în antichitatea creştină" (Smith and Cheetham, Dicţionar de antichităţi creştine. vol.2 p.182).
ISTORIA ÎNREGISTREAZĂ SCHIMBAREA:
"Nu mult după recunoaşterea creştinismului de către Constantin, păzirea duminicii a fost cerută prin lege. În anul 321 d.Hr. toate curţile de justiţie, toţi locuitorii de la oraş şi meşteşugarii trebuiau să se odihnească în "venerabila zi a Soarelui" - numai agricultorii făceau excepţie, a căror muncă nu putea fi întreruptă sau amânată". (Enciclopedia Americana, ediţia 1969, vol. XXVI, articolul "Sunday", p.32).
Legea duminicală a împăratului Constantin nu era întemeiată pe învăţătura sau doctrina creştină ci pe filozofia păgână cu care fusese bine familiarizat. Când renumita sa lege duminicală a fost promulgată, el n-a numit duminica "Ziua Domnului", ci "venerabila zi a Soarelui". El nu introduce o instituţie creştină, ci un obicei păgân. Principalul scop al edictului său a fost de a impune sărbătoarea păgână a duminicii asupra creştinilor făcând astfel o legătură între cele două religii. Ceea ce a debutat ca un ritual păgân, a sfârşit ca o reglementare creştină; şi o lungă serie de decrete imperiale din timpul secolelor al IV-lea, al V-lea şi al VI-lea, au impus cu tot mai mare stricteţe de a nu lucra duminica.
Biserica Romei de atunci acceptase multe învăţături care nu se găseau în Biblie. Şi-a pus sigiliul aprobării asupra schimbării zilei de închinare şi a obligat pe toţi să ţină duminica ca zi sfântă în locul Sâmbetei. Ilustraţia următoare este un exemplu cu privire la ceea ce s-a întâmplat după aceea: Reverendul Peter Geierman, din "Convert's Catechism of Catholic Doctrine" p.50:
Întrebare: Care este ziua Sabatului?
Răspuns: Sâmbăta e ziua Sabatului.
Întrebare: De ce ţinem noi duminica în loc de Sâmbăta?
Răspuns: Ţinem duminica în locul Sâmbetei, pentru că Biserica Catolică a transferat solemnitatea de sâmbătă asupra duminicii.
8. Ce reproş fac catolicii protestanţilor în legătură cu schimbarea zilei de închinare?
"Biserica a schimbat sabatul cu duminica prin dreptul autorităţii divine, infailibile, dată de întemeietorul ei, Iisus Hristos. Protestanţii, prezentând că Biblia este singurul lor ghid de credinţă, nu au nici o împuternicire pentru ţinerea duminicii" (The Catholic Universe Buletin, 14 august 1942).
"Sunteţi protestanţi şi mărturisiţi că vă ţineţi numai şi numai după Biblie, şi totuşi, într-un lucru atît de important ca ţinerea unei zile din şapte ca zi sfântă, voi mergeţi împotriva declaraţiei clare a Scripturii şi AŞEZAŢI O ALTĂ ZI ...
...ÎN LOCUL ACELEI ZILE PE CARE A PORUNCIT-O BIBLIA?" (Library of Christian Doctrine p.3).
TIMPUL NU A FOST PIERDUT:
Cineva poate întreba: "A fost timpul pierdut? Dacă ciclul săptămânal a fost pierdut de la Adam pînă la Moise, cu siguranţă că Dumnezeu l-ar fi reactivat atunci când El a scris Cele ZECE Porunci, care includ Sabatul ca ziua a şaptea a săptămânii.
Dacă Sabatul ar fi fost pierdut în perioada de la Moise la Iisus, în mod sigur El ar fi făcut corecţia când a fost pe pământ. Dar Iisus a ţinut Sabatul zilei a şaptea, şi El este exemplul nostru. "Căci cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Iisus (
1Ioan 2:6 ).
A fost timpul pierdut din vremea lui Hristos? În nici un caz! Evreii răspândiţi pe tot pământul au ţinut o strictă evidenţă a timpului. Evreii ortodocşi se mai închină încă în Sabatul zilei a şaptea - Sâmbăta.
Ce se poate spune despre calendar? Schimbările calendarului au deranjat cumva şi Sabatul? NU! Poţi verifica acest lucru în orice enciclopedie. Calendarul iulian era în folosinţă în timpul lui Iisus. Ciclul săptămânal a fost acelaşi ca în calendarul gregorian, calendarul nostru de azi. Iată cum s-a făcut trecerea de la un calendar la altul:
Pentru a aduce noul calendar în armonie cu anotimpurile, ziua de vineri 5 oct. din vechiul calendar iulian, a devenit vineri 15 oct. în noul calendar gregorian. Această simplă schimbare de număr în anul 1582, n-a avut nici un efect asupra ciclului săptămânal de 7 zile.
PROFEŢIA A PREZIS SCHIMBAREA:
9. Ce a spus profeţia că o putere va încerca să facă cu legile lui Dumnezeu? Daniel 7:25 VT 867 Biblia spune: „...se va încumeta să schimbe ______________ şi legea”
O putere s-a încumetat să schimbe timpul lui Dumnezeu - Sabatul şi Legea Sa. Vă rog remarcaţi mărturisirea ce a fost făcută.
Întrebare: "Puteţi dovedi într-un fel, că biserica are putere de a institui sărbători sau principii?
Răspuns: Dacă nu ar fi avut astfel de putere, ea n-ar fi putut face ceea ce toţi oamenii religioşi moderni recunosc - ea n-ar fi putut institui ţinerea duminicii, prima zi a săptămânii, în locul celei de-a şaptea zi, o schimbare pentru care nu este autoritate scripturistică"(Reverend Stephan Keenan, A Doctrinal Cathechism p.174).
10. Ce a spus Hristos despre cei ce resping poruncile Lui şi ţin tradiţiile omeneşti? Marcu 7:7,9 NT 970 Biblia spune: „____________ Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” (Marcu 7.7); „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.” (Marcu 7.9)
11. De ce va păzi poruncile cel "născut din nou" ? Ioan 14:15 NT 1046 Biblia spune: „Dacă Mă __________, veţi păzi poruncile Mele.”
Creştinul va păzi poruncile, nu pentru a câştiga mântuirea, ci pentru că îşi manifestă astfel dragostea şi recunoştinţa faţă de Domnul pentru darul mântuirii.
12. Problema studiată în această lecţie ne pune în faţă cu cea mai importantă decizie pe care o poate lua un om: aceea de a ne aşeza de partea lui Dumnezeu! După studierea acestei lecţii, care este răspunsul tău?
Răspunsul tău: _________________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu