ISAIA - Studiul 1 - O criză de identitate

1. O criză de identitate. Isaia 1: 1-9.
• La sfârşitul domniei lui Ozia, Dumnezeu face o proclamaţie, luând drept martori cerul şi pământul (v. 2-4): Israelul uitase cine era Domnul lor, îşi pierduseră identitatea.
  
• Ca o consecinţă a lipsei de comuniune cu Dumnezeu, aceştia sufereau pierderi grave (v. 5-8). Dar a existat încă o rămăşiţă credincioasă (v. 9)
  
• Ce făceau? Au părăsit pe Domnul; Au dispreţuit Sfântul; Depravări; Răutate şi păcat; Nu aveau cunoştinţă; Nu l-au înţeles pe Domnul; S-au revoltat împotriva Lui.
• Ce li se întâmpla? Răni pe trup; Ţara distrusă; Cetăţi în flăcări; Jefuiţi de duşmani
• Ce făcea Dumnezeu? A lăsat Sionul în picioare; A lăsat o rămăşiţă

1. O evlavie aparentă. Isaia 1:10-17.

• Cum ar putea un lucru rânduit de Dumnezeu să fie păcat (nelegiuire)?
• În timp ce aduceau jertfe dând o aparenţă de evlavie şi se rugau ridicându-şi mâinile către Dumnezeu, acele mâini erau pline de sânge (v. 16) din cauza violenţei şi a nedreptăţii împotriva celor slabi (v. 17).
• Ritualurile lor nu erau însoţite de pocăinţă. Erau goi, Dumnezeu îi considera păcătoşi.
• Această greşeală a fost repetată de alte ori în poporul lui Dumnezeu (Mat. 23:23-28). Să ne examinăm pentru a nu face aceeaşi greşeală ca şi ei.

1. O jertfă de iertare. Isaia 1:18.

• Dumnezeu se oferă să schimbe roşul sângelui care a acoperit mâinile israeliţilor pentru albul purităţii Sale. El vrea să ne ierte păcatul şi să ne purifice inimile.
• El ne cere doar să mergem la El cu intenţia de a ne clarifica conturile (pocăinţă).
• Iertarea este însoţită de o schimbare a inimii (Ieremia 31:31-34). Când recunoaştem nevoia noastră de iertare, suntem gata să acceptăm tot ceea ce Dumnezeu trebuie să ne dea.

1. O ocazie de a decide. Isaia 1: 19-31.

• Dumnezeu propune soluţia, decizia ne aparţine (Deut. 30:19).
• Oricât de mult am păcătuit sau cât de departe ne-am îndepărtat de Dumnezeu, nu există nicio limită a harului divin. El este întotdeauna gata să ne ierte.

1. Un punct fără întoarcere. Isaia 5: 1-7.

• Deşi iertarea lui Dumnezeu nu are limită, o putem limita respingând-o până când ajungem la un punct de fără întoarcere: păcatul împotriva Duhului Sfânt (Mat. 12:31-32; Evr. 6:4-6).
• Încetarea ascultării apelurilor Duhului reprezintă un punct la care este greu de ajuns. Răbdarea divină nu oboseşte (2 Petru 3:9). Chemarea Lui este continuă. Dumnezeu va face tot posibilul pentru a nu depăşi această limită.
• Doar hotărârea noastră încăpăţânată de a nu dori să-L ascultăm poate face ca sufletul nostru să devină „pustiu”(v. 6).