Multe sunt căile prin care Dumnezeu caută să ni Se descopere, pentru a ne ajuta să-L cunoaştem şi pentru a ne aduce în comuniune cu El. Natura se adresează fără încetare simţurilor şi înţelegerii noastre. Inima care se deschide va fi impresionată de dragostea şi slava lui Dumnezeu, aşa cum sunt ele descoperite în lucrările mâinilor Lui. Urechea ce se apleacă să asculte poate auzi şi înţelege soliile transmise de Dumnezeu prin lucrurile din natură. Câmpiile verzi, arborii înalţi, mugurii şi florile, norii trecători, picăturile de ploaie, murmurul pâraielor şi strălucirea bolţii cereşti vorbesc inimii noastre, invitându-ne să Îl cunoaştem pe Cel care a făcut toate aceste lucruri şi să avem o relaţie apropiată cu El.
Mântuitorul nostru lega preţioasele Sale învăţături de lucrurile din natură. Copacii, păsările, florile din văi, dealurile, lacurile şi cerul frumos, precum şi întâmplările şi împrejurările vieţii de fiecare zi, toate erau asociate cuvintelor adevărului, pentru ca învăţăturile Sale să poată reveni adesea în mintea ascultătorilor, chiar şi în mijlocul grijilor şi preocupărilor vieţii.
Dumnezeu ar dori din partea copiilor Lui să aprecieze lucrările Sale şi să-şi găsească plăcerea în frumuseţea simplă şi liniştitoare pe care El a dăruit-o căminului nostru pământesc. El este un iubitor al frumosului, dar preţuieşte frumuseţea caracterului mai presus de orice atracţie exterioară. Dumnezeu ar dori să cultivăm curăţia şi simplitatea, aceste plăcute şi liniştite graţii ale florilor.
Dacă vom fi dispuşi să ascultăm, lucrurile create ne vor învăţa lecţiile preţioase ale supunerii şi încrederii. De la stelele care, în drumul lor fără urme prin spaţiu, îşi urmează de veacuri cursul rânduit lor şi până la atomul minuscul, toate lucrurile din natură se supun voinţei Creatorului, iar Dumnezeu Se îngrijeşte de ele şi susţine întreaga creaţie. Deşi conduce lumile nenumărate în imensitatea spaţiului, El Se îngrijeşte, în acelaşi timp, de nevoile vrăbiuţei care îşi ciripeşte fără teamă modestul său cântec. Când oamenii pornesc la istovitoarea lor muncă zilnică, precum şi atunci când se pleacă în rugăciune, când se culcă seara sau când se scoală dimineaţa; când bogatul sărbătoreşte în palatul său sau când săracul îşi strânge copiii în jurul mesei sărăcăcioase, toţi sunt vegheaţi cu atenţie de Tatăl ceresc. Nicio lacrimă nu se varsă fără ca Dumnezeu să nu fi luat cunoştinţă de ea. Niciun zâmbet nu apare fără ca El să nu-l fi observat.
Dacă am crede în mod deplin faptul acesta, toate îngrijorările noastre neîntemeiate ar dispărea. Viaţa noastră nu ar mai fi atât de plină de dezamăgiri cum este acum; căci orice lucru, fie el mare sau mic, va fi aşezat în mâna lui Dumnezeu, care nu este pus în încurcătură de mulţimea grijilor şi nici copleşit de greutatea lor. Astfel, ne vom bucura de o pace a sufletului de care mulţi au fost străini multă vreme.
Când inima ta este încântată de frumuseţea plină de farmec a pământului, gândeşte-te la Noul Pământ, care nu va cunoaşte niciodată starea devastatoare a păcatului şi a morţii şi unde natura nu va purta deloc umbra blestemului. Lasă imaginaţia să-ţi înfăţişeze căminul celor mântuiţi şi nu uita că el va fi mult mai măreţ decât cel mai strălucit tablou pe care îl poate imagina mintea ta. În diferitele daruri pe care Dumnezeu le-a aşezat în natură, noi vedem doar cea mai slabă licărire a slavei Sale. Căci este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9).
Poetul şi naturalistul au multe de spus despre natură, dar numai creştinul se bucură cu adevărat de frumuseţea pământului, apreciind-o la cea mai înaltă valoare, pentru că el recunoaşte lucrarea mâinilor Tatălui său şi vede dragostea Lui în flori, în arbuşti şi în pomii cei mari. Nimeni nu poate înţelege deplin însemnătatea dealurilor şi a văilor, a râului şi a mării, dacă nu le priveşte ca fiind o expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om.
Dumnezeu ne vorbeşte prin lucrările Providenţei Sale şi prin influenţa Duhului Său. Noi vom putea discerne şi vom putea învăţa lecţii preţioase din împrejurările şi situaţiile vieţii şi din schimbările care se produc zilnic în jurul nostru, dacă inima noastră este deschisă influenţei Duhului Sfânt. Psalmistul observă lucrarea providenţei lui Dumnezeu, spunând: „Bunătatea Domnului umple pământul” și „Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare-aminte la bunătăţile Domnului” (Psalmii 33:5; 107:43)
Dumnezeu ne vorbeşte prin Cuvântul Său. Aici găsim o descoperire mai clară a caracterului Său, a legăturilor Sale cu oamenii şi a marii lucrări de mântuire. Aici ne este relatată istoria patriarhilor şi profeţilor, precum şi a altor bărbaţi sfinţi din vechime. Ei erau oameni supuşi „aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5:17). În Cuvântul Său, vedem cum s-au luptat ei cu descurajări asemănătoare cu ale noastre, cum au căzut sub presiunea ispitei, asemenea nouă, şi totuşi au prins iarăşi curaj şi au învins prin harul lui Dumnezeu; şi văzând toate acestea, suntem încurajaţi în străduinţa noastră de a obţine neprihănirea. Când citim despre minunatele experienţe care le-au fost acordate, despre lumina, dragostea şi binecuvântarea de care s-au bucurat ei şi despre lucrarea pe care au făcut-o prin harul care le-a fost dat, zelul care i-a motivat aprinde în inima noastră flacăra unei ambiţii sfinte, de a fi ca ei, şi dorinţa de a avea un caracter asemenea caracterului lor – de a umbla cu Dumnezeu aşa cum au umblat ei.
Domnul Hristos Se referea la Scripturile Vechiului Testament – şi cu atât mai mult declaraţia Lui este valabilă pentru cele ale Noului Testament – spunând: „... ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). Ele mărturisesc despre Acela spre care sunt îndreptate toate speranţele noastre privind viaţa veşnică. Da, întreaga Biblie ne vorbeşte despre Hristos. De la primul raport cu privire la creaţie – căci „nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” – şi până la ultima făgăduinţă, „Iată Eu vin curând”, citim despre lucrările Sale şi ascultăm vocea Sa (Ioan 1:3; Apocalipsa 22:12). Dacă dorim să-L cunoaştem bine pe Mântuitorul, atunci să studiem Sfintele Scripturi.
Fă ca inima să-ţi fie umplută de Cuvântul lui Dumnezeu! El este apa vie, care stinge setea ta arzătoare. El este pâinea vie, venită din cer. Domnul Hristos declară: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” Și El Se explică, spunând: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:53,63). Corpurile noastre sunt hrănite prin ceea ce mâncăm şi bem; şi aşa cum este în domeniul natural, tot aşa este şi în cel spiritual. Lucrurile la care medităm vor da tonul şi puterea vieţii noastre spirituale.
Lucrarea mântuirii constituie un subiect pe care îngerii doresc să îl înţeleagă în profunzime; el va fi ştiinţa şi cântecul mântuiţilor de-a lungul veacurilor nesfârşite. Oare nu este şi acum subiectul acesta demn de consideraţie şi de un studiu atent? Iubirea lui Iisus, mila Sa infinită, sacrificiul pe care l-a făcut El în favoarea noastră solicită cea mai serioasă şi mai solemnă reflecţie. Ar trebui să ne gândim mai mult la caracterul scumpului nostru Mântuitor şi Mijlocitor. Ar trebui să medităm la misiunea Aceluia care a venit să-l mântuiască pe poporul Lui de păcate. Astfel, prin contemplarea marilor teme ale cerului, credinţa şi iubirea noastră vor deveni mai puternice, iar rugăciunile noastre vor fi tot mai mult ascultate de Dumnezeu, pentru că ele vor fi tot mai pline de credinţă şi de iubire. Ele vor fi inteligente şi călduroase. Se vor manifesta o încredere mai statornică în Domnul Hristos şi o experienţă zilnică şi vie a puterii Sale de a-i mântui în mod desăvârşit pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El.
În timp ce medităm la desăvârşirea Mântuitorului nostru, vom dori să fim cu totul transformaţi şi înnoiţi după chipul Său curat. Sufletul nostru va înseta şi va flămânzi după asemănarea cu Cel pe care Îl adorăm. Cu cât gândurile noastre se vor ocupa mai mult cu Domnul Hristos, cu atât mai mult le vom vorbi şi altora despre El şi Îl vom reprezenta în lume prin viaţa noastră.
Biblia nu a fost scrisă numai pentru cei învăţaţi; dimpotrivă, ea a fost concepută pentru oameni obişnuiţi. Marile învăţături necesare pentru mântuire ne sunt prezentate tot atât de clar ca lumina zilei; şi astfel nimeni nu se va rătăci şi nu îşi va pierde cărarea, cu excepţia celor care urmează propria judecată, în loc de a urma voinţa lui Dumnezeu descoperită în mod clar în Cuvântul Său.
Nu ar trebui să acceptăm învăţăturile niciunui om ca fiind învăţături ale Sfintelor Scripturi, ci să studiem Cuvântul lui Dumnezeu în mod personal. Dacă îngăduim ca alţii să gândească în locul nostru, capacităţile noastre vor fi slabe şi deformate, iar aptitudinile noastre vor fi diminuate. Datorită lipsei de preocupare cu acele subiecte vrednice de atenţie, însuşirile nobile ale minţii pot ajunge atât de pipernicite, încât îşi pierd puterea de a sesiza însemnătatea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Puterea inte- lectuală se va dezvolta, dacă este folosită pentru a înţelege legătura dintre subiectele Bibliei, prin compararea textelor ei şi prin obser- varea analogiilor spirituale.
Niciun alt studiu nu este atât de eficient pentru întărirea intelectului, cum este studiul Scripturilor. Nicio altă carte nu este atât de capabilă să înalţe gândurile şi să confere putere facultăţilor intelectuale aşa cum este Biblia, prin adevărurile ei vaste şi înno- bilatoare. Dacă Biblia ar fi studiată aşa cum ar trebui, oamenii ar avea o gândire amplă şi cuprinzătoare, o nobleţe a caracterului şi o statornicie în realizarea obiectivelor cum rar se văd în zilele noastre.
Citirea în fugă a Sfintelor Scripturi nu aduce decât puţin folos. Poţi citi întreaga Biblie, şi totuşi să nu vezi frumuseţea ei şi nici să nu înţelegi profunzimea şi adânca ei însemnătate. Studierea unui pasaj până când semnificaţia lui este pe deplin lămurită, iar legătura lui cu Planul de Mântuire devine evidentă, este de o mai mare valoare decât citirea în grabă a mai multor capitole, fără urmărirea unui anumit scop şi fără a învăţa nimic din lectură. Poartă Biblia cu tine în permanenţă. Ori de câte ori ai ocazia, citeşte din ea; memorează textele. Chiar şi atunci când mergi pe stradă, poţi medita asupra unui pasaj pe care l-ai citit, imprimându-l bine în memorie.
Noi nu putem obţine înţelepciunea cerească fără o cercetare serioasă şi fără un studiu însoţit de rugăciune. Unele părţi ale Sfintelor Scripturi sunt într-adevăr prea clare pentru a fi greşit înţelese, dar sunt altele al căror înţeles nu se află la suprafaţă, pentru a fi observat dintr-o singură privire. Atunci trebuie să comparăm text cu text. Trebuie să cercetăm totul cu grijă, reflectând asupra lor cu multă rugăciune. Un astfel de studiu va fi răsplătit din belşug. După cum minerul descoperă filoane de metal preţios, ascunse în adâncul pământului, tot astfel cel care cercetează cu perseverenţă Cuvântul lui Dumnezeu, căutând înţelesul lui ca pe o comoară ascunsă, va găsi adevăruri de o mare valoare, adevăruri care sunt ascunse de vederea cercetătorului neglijent. Cuvintele inspiraţiei divine, bine cumpănite în inimă, vor fi asemenea unor ape ce curg din izvorul vieţii.
Sfânta Scriptură nu ar trebui studiată niciodată fără rugă- ciune. Înainte de a deschide paginile ei, ar trebui să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt, şi ea ne va fi dată. Când Natanael a venit la Domnul Hristos, Mântuitorul a exclamat: „«Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug». «De unde mă cunoşti?» I-a zis Natanael. Drept răspuns, Iisus i-a zis: «Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin»” (Ioan 1:47,48). Domnul Hristos ne va vedea şi pe noi în locurile tainice la rugăciune, dacă Îl vom căuta, cerând de la El lumină pentru a cunoaşte adevărul. Îngerii din sferele de lumină vor fi cu aceia care caută cu umilinţă călăuzirea divină.
Duhul Sfânt Îl înalţă şi Îl preamăreşte pe Mântuitorul. Lucra- rea Lui este aceea de a-L prezenta pe Hristos, curăţia neprihănirii Lui şi mântuirea cea mare pe care o avem prin El. Hristos spune: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:14). Duhul Adevărului este singurul învăţător eficient al adevărului divin. Cât de mult a preţuit Dumnezeu neamul omenesc, încât L-a dat pe Fiul Său să moară pentru noi şi apoi L-a împuternicit pe Duhul Său cel Sfânt să fie Învăţătorul şi Călăuzitorul permanent al celui credincios!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu