Ai simţit vreodată în inima ta dorinţa mistuitoare de a îmbrăţişa imensitatea?
Sau poate: ai trăit în sinea ta insatisfacţia pentru ceea ce faci, pentru ceea ce eşti?
Dacă este aşa, te vei bucura să găseşti o formulă care să-ţi ofere plinătatea după care tânjeşti: ceva care nu lasă în urmă regretul zilelor care trec pe jumătate pustii...
Există un cuvânt în Evanghelie care ne dă de gândit şi de îndată ce începem să îl înţelegem, ne face să tresărim de bucurie. În el este condensat tot ce trebuie să facem în viaţă. Rezumă orice lege întipărită de Dumnezeu în inima oricărui om.
Ascultă-l: „Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel: pentru că aceasta este Legea şi Profeţii” (Mt 7, 12).
Cuvântul acesta se numeşte „regula de aur”.
L-a adus Isus, dar era deja universal cunoscut. Vechiul Testament îl cunoştea. Era cunoscut şi lui Seneca, iar în Orient îl repeta chinezul Confucius. Şi apoi şi alţii. Şi aceasta ne spune cât ţine Dumnezeu la acest cuvânt: cum vrea El ca toţi oamenii să şi-l facă normă de viaţă.
E frumos de citit şi sună ca o deviză frumoasă.
Ascultă-l încă o dată: „Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel: pentru că aceasta este Legea şi Profeţii” (Mt 7, 12).
Pe orice aproape pe care îl întâlnim pe parcursul zilei aşa să-l iubim.
Să ne imaginăm că suntem în situaţia lui şi să-l tratăm aşa cum am vrea să fim trataţi noi în locul său.
Vocea lui Dumnezeu Care locuieşte înăuntrul nostru ne va sugera expresia de iubire potrivită fiecărei împrejurări.
Îi este foame? Mi-e foame şi mie – să ne gândim. Şi să-i dăm să mănânce.
Suferă o nedreptate? O sufăr şi eu!
Se află în întuneric şi în îndoială? Şi eu mă aflu. Şi să-i spunem cuvinte de mângâiere, să luăm parte la necazurile lui şi să nu ne liniştim până nu va fi luminat şi uşurat.
Noi aşa am vrea să fim trataţi.
Este o persoană cu handicap? Vreau să-l iubesc până într-atât încât aproape să simt în corp şi în inimă dizabilitatea lui, iar iubirea îmi va sugera soluţia exactă pentru a-l face să se simtă egal cu ceilalţi, chiar cu un har în plus, pentru că noi, creştinii, ştim cât de mult preţuieşte durerea.
Şi aşa cu toţi, fără vreo discriminare între cine este simpatic sau cine e antipatic, tânăr sau bătrân, prieten sau duşman, compatriot sau străin, frumos sau urât... Evanghelia se referă la toţi.
Mi se pare că aud un murmur general...
Înţeleg... poate aceste cuvinte ale mele par simple, dar ce schimbare profundă cer! Cât sunt de departe de felul nostru obişnuit de a gândi şi de a acţiona!
Dar curaj! Să încercăm.
O zi petrecută aşa valorează cât o viaţă întreagă. Iar seara nu ne vom mai recunoaşte pe noi înşine. Ne va inunda o bucurie nemaiîncercată până atunci. Vom primi forţă. Dumnezeu va fi cu noi, pentru că este cu cei care iubesc.
Zilele se vor succeda pline, una după alta.
Uneori, poate vom încetini ritmul, vom fi tentaţi să ne descurajăm, să încetăm. Şi vom vrea să ne întoarcem la viaţa de dinainte...
Dar nu! Curaj! Dumnezeu ne dă harul.
Să reîncepem iar şi iar.
Perseverând, vom vedea lumea din jurul nostru schimbându-se.
Vom înţelege că Evanghelia aduce viaţa cea mai fascinantă, aprinde lumina în lume, dă gust existenţei noastre, are în sine începutul rezolvării tuturor problemelor.
Şi nu ne vom linişti până ce nu vom împărtăşi extraordinara noastră experienţă şi celorlalţi: prietenilor care ne pot înţelege, rudelor, oricui ne simţim îndemnaţi să le-o dăruim.
Va renaşte speranţa.
„Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel: pentru că aceasta este Legea şi Profeţii” (Mt 7, 12).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu