Când iubeşti pe cineva, ai vrea să stai mereu cu persoana iubită. Aceasta este şi dorinţa lui Dumnezeu, care este iubire. Ne-a creat ca să-l putem întâlni şi nu ne vom bucura pe deplin până când nu vom realiza unirea intimă cu El, singura care poate să ne mulţumească într-adevăr inima. El a coborât din cer ca să stea împreună cu noi şi pentru a ne introduce în comuniunea cu El.
Ioan, în scrisoarea sa, vorbeşte despre prezenţa unuia în celălalt, Dumnezeu în noi şi noi în El, amintind exigenţa cea mai profundă manifestată de Isus la Cina cea de taină. „Rămâneţi în mine şi Eu în voi”, a spus Învăţătorul, explicând prin alegoria viţei şi a mlădiţelor cât de puternică şi vitală este legătura care ne uneşte cu el.
Dar cum să realizăm unirea cu Dumnezeu?
Ioan nu ezită, este suficient să ţinem poruncile sale:
Cine ţine poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.
Sunt multe poruncile care trebuie ţinute pentru a ajunge la această unitate?
Nu, din moment ce Isus le-a concentrat înt-o singură poruncă. „Aceasta este porunca sa – aminteşte Ioan imediat după ce enunţă Cuvântul vieţii, acela ales pentru această lună -: să credem în numele Fiului său Isus Cristos şi să ne iubim unii pe alţii, după preceptul pe care El ni l-a dat.”
Să credem în Isus şi să ne iubim precum El ne-a iubit: iată singurul precept.
Dacă existenţa umană îşi află împlinirea în prezenţa lui Dumnezeu între noi, există un singur mod de a fi cu adevărat noi înşine: să iubim! Ioan este atât de convins, încât continuă să repete de-a lungul întregii scrisori: „Cine este în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”; „dacă noi ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi...”.
Tradiţia povesteşte, în această privinţă, că atunci când el, ajuns la bătrâneţe, era întrebat în legătură cu învăţămintele Domnului, repeta mereu cuvintele poruncii celei noi. Dacă îl întrebau de ce nu vorbea despre altceva, răspundea: „Deoarece este porunca Domnului! Dacă este trăită, este suficient.”
La fel se întâmplă cu fiecare Cuvânt al vieţii: ne conduce mereu la iubire. Nu poate fi diferit deoarece Dumnezeu este Iubire şi fiecare Cuvânt al său conţine iubirea, o exprimă şi, dacă este trăit, transformă totul în iubire.
Cine ţine poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.
Cuvântul acesta ne invită să credem în Isus, să aderăm cu toată fiinţa noastră la Persoana sa şi la învăţămintele sale. Să credem că El este iubirea lui Dumnezeu – după cum ne învaţă şi Ioan în această scrisoare – şi că din iubire şi-a dat viaţa pentru noi. Să credem şi atunci când El pare a fi departe, când nu îl simţim, când apar dificultăţile sau soseşte durerea...
Întăriţi de această credinţă, vom şti să trăim după exemplul său şi, ascultând de porunca Sa, să ne iubim precum El ne-a iubit.
Să iubim şi atunci când celălalt nu pare a fi amabil, şi atunci când avem impresia că iubirea noastră este nepotrivită, inutilă, necorespunzătoare. Făcând astfel, vom reface raporturile dintre noi, tot mai sincere, mai profunde, iar unitatea noastră va atrage prezenţa lui Dumnezeu între noi.
Cine ţine poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.
„Eram îndrăgostiţi, soţul meu şi eu, şi era atât de simplă relaţia dintre noi în primii ani de căsătorie. Dar în ultima perioadă el e foarte obosit şi stresat. În Japonia serviciul apasă pe umerii unui bărbat ca o piatră de moară.
Într-o seară, întorcându-se de la muncă, s-a aşezat la masă pentru a cina. M-am aşezat şi eu lângă el, însă mi-a spus să plec: „Nu ai dreptul să mănânci pentru că nu lucrezi!” Mi-am petrecut noaptea plângând, gândindu-mă să fug de acasă, să ne despărţim. În ziua următoare mii de gânduri continuau să mă frământe: „Am greşit că m-am căsătorit cu el, nu mai reuşesc să trăiesc împreună cu el.”
După-amiază am vorbit cu prietenele mele cu care împărtăşesc viaţa mea creştină. M-au ascultat cu iubire şi în comuniunea cu ele am regăsit forţa şi curajul necesar pentru a continua. Am reuşit să pregătesc şi cina pentru soţul meu. Pe măsură ce se apropia momentul sosirii lui, creştea teama: oare cum va reacţiona astăzi? Însă o voce interioară îmi spunea: „primeşte această durere, nu renunţa. Continuă să iubeşti”. Şi iată că soseşte la uşă. Îmi aduce un tort. „Scuză-mă, îmi spune, pentru ceea ce s-a întâmplat ieri!” (sursa internet)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu