Apostolul Pavel scrie creştinilor din oraşul Corint, dragi lui în mod special. A trăit printre ei aproape trei ani, între anii 50 şi 52. Acolo a semănat Cuvântul lui Dumnezeu, punând bazele comunităţii creştine, până la a-i da naştere ca un părinte .
Câţiva ani mai târziu, când se întoarce să-i viziteze, unii îi discreditează în public autoritatea de apostol. Era ocazia să reafirme măreţia misiunii sale. El vesteşte Evanghelia nu din proprie iniţiativă, ci pentru că este îndemnat de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu pentru el nu mai are nici un secret, pentru că Spiritul Sfânt l-a condus să-l înţeleagă în lumina celor petrecute în Cristos Isus. De aceea poate să-l trăiască şi să-l vestească în deplină libertate. Cuvântul îl ajută să intre în comuniune cu Domnul, să se transforme în El, până la a fi condus de Însuşi Spiritul Său de libertate.
Isus Înviat, Domnul, continuă, azi ca şi în timpul lui Pavel, să acţioneze în istorie şi în special în comunitatea creştină, prin Spiritul Său. Şi pe noi ne face să înţelegem Evanghelia în toată noutatea sa şi o scrie în inimile noastre aşa încât să fie legea noastră de viaţă.
Nu suntem conduşi de legi impuse din exterior, nu suntem sclavi constrânşi de decrete de care nu suntem convinşi şi pe care nu le împărtăşim. Creştinul este mişcat (trebuie, este ncesar) de un principiu de viaţă interioară pe care Duhul Sfânt ul l-a aşezat în el o dată cu botezul, de vocea Lui, care repetă cuvintele lui Isus, făcând să fie înţelese în toată frumuseţea, ca o expresie de viaţă şi de bucurie: le face actuale, ne învaţă cum să le trăim şi totodată ne dă forţa să le punem în practică. E Însuşi Domnul care, datorită Spiritului Sfânt, vine să trăiască şi să acţioneze în noi, făcându-ne Evanghelie vie.
Aceasta este adevărata libertate: să fim conduşi de Domnul, de Spiritul Său, de Cuvântul Său! Faptul coincide cu împlinirea cea mai profundă a eului nostru.
Dar se ştie că, pentru ca Spiritul Sfânt să acţioneze, trebuie întreaga disponibilitate să Îl ascultăm, gata să ne schimbăm mentalitatea, dacă e nevoie, şi apoi să aderăm deplin la vocea Sa.
E uşor să ne lăsăm să fim făcuţi sclavi de presiunile exercitate de obiceiul şi consensul social, care pot duce la alegeri greşite.
Ca să trăim Cuvântul vieţii din această lună e necesar să învăţăm să spunem cu hotărâre un „nu” negativului care iese la iveală din inima noastră ori de câte ori suntem tentaţi să ne deprinde cu feluri de a acţiona care nu sunt conforme Evangheliei; să învăţăm să spunem un „da” convins lui Dumnezeu ori de câte ori simţim că ne cheamă să trăim în adevăr şi iubire.
Vom descoperi legătura între cruce şi Spirit, ca între cauză şi efect.
Orice retezare, orice curăţire a crengilor uscate, orice „nu” spus egoismului nostru este izvor de lumină nouă, de pace, de bucurie, de libertate interioară, de realizare de sine; este poartă deschisă Spiritului.
În timpul Cincizecimii (ca în trecut) care va veni peste slujitorii credincioși, El va putea să ne dăruiască cu mai multă abundenţă darurile Sale; va putea să ne îndrume; vom fi recunoscuţi astfel ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu.
Vom fi tot mai liberi de rău, tot mai liberi să iubim.
Libertatea şi-a găsit-o un funcţionar al Naţiunilor Unite în timpul ultimei misiuni într-o ţară din Balcani. Misiunile care i-au fost încredinţate reprezentau o muncă plină de satisfacţii, deşi erau extrem de solicitante. O mare dificultate sunt perioadele prelungite de depărtare de familie. Chiar şi când se întoarce acasă e greu să-şi lase la uşă povara muncii în care e implicat şi să se dedice cu sufletul liber copiilor şi soţiei.
Pe neaşteptate, primeşte transferul într-un alt oraş din aceeaşi regiune, unde e de neconceput să-şi ducă familia cu sine, pentru că, cu toate acordurile de pace abia semnate, ostilităţile continuă. Ce să facă? Ce cântăreşte mai mult, cariera sau familia? Vorbeşte mult despre aceasta cu soţia, cu care de un timp împărtăşeşte o intensă viaţă creştină. Cer lumină de la Spiritul Sfânt şi caută împreună voia lui Dumnezeu pentru familia lor. În sfârşit, hotărârea: să lase locul de muncă atât de râvnit. Hotărâre cu adevărat insolită în acel mediu profesional. „Forţa pentru această alegere – povesteşte el însuşi – a fost rodul iubirii reciproce cu soţia, care nu mi-a imputat niciodată neplăcerile pe care i le provocam. În ce mă priveşte, am căutat binele familiei, dincolo de siguranţa economică şi a carierei şi mi-am găsit libertatea interioară”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu