Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. (Matei 5:19).
Isus, înconjurat de mulţime, urcă pe munte şi rosteşte celebra Sa cuvântare. Primele cuvinte „Fericiţi cei săraci în duh, fericiţi cei blânzi...” arată deja noutatea mesajului pe care a venit să-l aducă.
Sunt cuvinte de viaţă, de lumină, de speranţă pe care Isus le încredinţează ucenicilor Săi ca să fie iluminaţi de ele şi viaţa lor să dobândească semnificaţie şi conţinut.
Impactaţi de acest mare mesaj, ei sunt invitaţi să le transmită şi altora învăţăturile primite şi traduse în viaţă: „Cine va ţine aceste porunci şi va învăţa pe oameni, mare va fi socotit în Împărăţia Cerurilor”.
Societatea noastră are nevoie, azi mai mult ca oricând, să cunoască cuvintele Evangheliei şi să se lase transformată de ele. Este necesar ca Isus să mai poată repeta: nu vă mâniaţi pe fraţii voştri; iertaţi şi vi se va ierta; spuneţi adevărul aşa încât să nu aveţi nevoie de jurământ; iubiţi-i pe duşmanii voştri; recunoaşteţi că aveţi un singur Tată şi că toţi sunteţi fraţi şi surori; tot ce vreţi să vă facă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.
Acesta este sensul unora din multele cuvinte ale „cuvântării de pe munte”, care, trăite, ar fi suficiente ca să schimbe lumea. Isus ne cheamă să-I vestim evanghelia. Dar înainte de a-i „învăţa” pe alţii cuvintele Lui, ne cere mai întâi să le „ţinem”. Ca să fim credibili trebuie să devenim „experţi” în Evanghelie, o Evanghelie vie. Numai atunci vom putea să fim martori cu viaţa noastră şi să o transmitem prin cuvânt.
Să facem aşa ca Însuşi Isus să ne înveţe, atrăgându-L la noi şi între noi cu iubirea noastră reciprocă. Atunci El ne va sugera cuvintele ca să ne apropiem persoanele, ne va arăta căile, ne va deschide trecătorile ca să intrăm în inimile fraţilor, ca să-L mărturisim oriunde ne-am afla, chiar şi în mediile cele mai dificile şi în situaţiile cele mai complicate. Vom vedea lumea, acea mică parte din lume în care trăim, transformându-se, convertindu-se la armonie, bună înţelegere, pace.
Important este să păstrăm vie între noi prezenţa Sa cu iubirea noastră reciprocă, docili în a-I asculta vocea, acea voce care în permanenţă ne vorbeşte dacă ştim să le facem pe celelalte să tacă.
El ne va învăţa cum „să ţinem” cu bucurie şi creativitate chiar şi preceptele „cele mai mici”, aşa încât să ne cizelăm până la perfecţiune viaţa de unitate. Să se poată repeta despre noi, ca odinioară despre primii creştini: „Priviţi-i cum se iubesc şi sunt gata să moară unul pentru altul”. Că Evanghelia este capabilă să dea naştere unei noi societăţi să se poată vedea din felul cum relaţiile noastre sunt reînnoite de iubire.
Nu putem ţine pentru noi darul primit; ”vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” spunea Pavel (1 Cor. 9:16) și noi suntem chemaţi să spunem cu (ca) Pavel. Dacă ne vom lăsa conduşi de vocea interioară vom descoperi mereu noi posibilităţi să comunicăm, vorbind, scriind, dialogând.
Evanghelia trebuie să ajungă să strălucească prin mijlocirea noastră, în casele noastre, în ţările noastre. Chiar şi în noi va înflori o nouă viaţă; bucuria va creşte în inimi; Cel Înviat va străluci mai tare... iar El ne va socoti „mari în Împărţia Sa”. Un mic popor unit care continuă să arate că Evanghelia este adevărată este zestrea pe care o a luăm cu noi când o să plecăm la Cer.
Ne demonstrează aceasta în mod exemplar viaţa unei misionare sosită în Brazilia în 1959. Se angajează cu totul în iubirea reciprocă, trăind cuvintele lui Isus. Spunea mereu: „El ne va deschide drumul”. Cu trecerea timpului, alături de ea se consolidează o comunitate care azi cuprinde sute de mii de persoane de toate categoriile sociale şi de diferite vârste, locuitori în favelas sau aparţinând claselor înstărite, care se pun în serviciul celor mai săraci. S-au putut concretiza astfel opere sociale care au schimbat faţa cartierelor favelas în diferite oraşe.
Un mic popor unit care continuă să arate că Evanghelia este adevărată poate face lucruri mari: Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentrucă Eu mă duc la Tatăl: şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. (Ioan 14:12-15)
Suntem noi sau putem fi noi. Să medităm serios la lucrul acesta mai ales că evenimentele din lumea în care trăim ne arată că nu mai este mult până la venirea lui Isus și plecarea noastră către cer.
”Sunt oameni care nu vor fi mântuiți niciodată și s-ar putea ca dragostea ta pentru ei să fie singurul paradis pe care să-l fi gustat vreodată”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu