Cândva un bărbat descoperi în pământul său, o statuie de marmură de o mare frumuseţe şi o duse unui colecţionar căruia-i plăceau toate lucrurile frumoase, oferindu-i-o spre vânzare, iar colecţionarul o cumpără pentru o sumă însemnată. Apoi se despărţiră. Şi cum mergea omul spre casă cu banii, se gândi şi spuse:
“Cândva un bărbat descoperi în pământul său, o statuie de marmură de o mare frumuseţe şi o duse unui colecţionar căruia-i plăceau toate lucrurile frumoase, oferindu-i-o spre vânzare, iar colecţionarul o cumpără pentru o sumă însemnată. Apoi se despărţiră. Câtă viaţă aduc banii aceştia! Cum poate cineva să dea atât de mult pentru o piatră cioplită îngropată şi neştiută în pământ de o mie de ani?”
Iar colecţionarul privind statuia îşi spuse în sinea lui: “Ce frumuseţe! Ce viaţă! Ce suflet a plasmuit-o prin visare! Şi câtă prospeţime după un dulce somn de o mie de ani. Cum poate cineva să dea acestea toate pentru bani, morţi şi lipsiţi de vise?”
(Kahlil Gibran)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu