Cei ce seamănă cu lacrimi cu bucurie vor secera!

 Psalm 126:5  Cei ce samănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.

Acest Cuvânt este dintr-un Psalm care cântă intervenţia hotărâtoare şi puternică a lui Dumnezeu care îl eliberează pe poporul Său din exilul din Babilonia şi care continuă să intervină, de-a lungul istoriei lui, ori de câte ori îl vede învins, descurajat, primejduit de rău.

Este şi povestea fiecăruia dintre noi, condensată într-o imagine sugestivă: de o parte incertitudinea, îngrijorarea semănătorului care încredinţează pământului sămânţa (timpul va fi bun? va încolţi grâul?), de cealaltă parte bucuria recoltei mult aşteptate.

Când ne gândim la propria viaţă, adesea ne-o imaginăm pe de-a-ntregul armonioasă, ca pe un „şir de zile pe care ni le propunem una mai deosebită decât alta, cu munca bine îndeplinită, cu studiul, cu odihna, cu timpul petrecut în familie, cu întâlnirile, reuniunile, sportul, timpul de recreere... petrecute în linişte şi pace. În inima omului este mereu prezentă speranţa ca lucrurile să meargă într-un anumit fel şi numai aşa.

În realitate, „drumul nostru sfânt” se arată diferit, pentru că Dumnezeu îl vrea diferit. El Însuşi se gândeşte să ne introducă în program alte elemente voite sau permise de El. Pentru ca existenţa noastră să dobândească sensul adevărat şi să-şi atingă scopul pentru care a fost creată.

Şi, iată, durerile fizice şi spirituale, bolile, mii şi mii de suferinţe care vorbesc mai mult de moarte decât de viaţă. Pentru ce? Pentru că Dumnezeu doreşte cumva moartea? Nu, dimpotrivă, Dumnezeu iubeşte viaţa, dar o viaţă atât de plină, atât de fecundă, încât noi – cu toată tendinţa noatră spre bine, spre pozitiv, spre pace – nu am fi putut-o imagina”.

Şi iată, imaginea semănătorului care aruncă o sămânţă destinată să moară, aproape simbol al strădaniilor şi suferinţelor noastre, este imaginea culegătorului care adună rodul spicului născut din moarte: ”Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dacă însă moare, aduce multă roadă”.

Acesta este pentru El sensul vieţii noastre: o viaţă bogată, plină, abundentă, o viaţă care să fie o reflexie a vieţii Sale. Dumnezeu vrea ca de-a lungul vieţii să trăim experienţa unei anumite morţi – sau, uneori, mai multor feluri de moarte – dar ca să aducem roade, să facem lucruri vrednice de El şi nu de noi, oameni obişnuiţi.

Datoria noastră specifică este să valorificăm durerea, mică sau mare, să o scoatem în relief. Să accentuăm în special valoarea oboselii, sacrificiului pe care îl cere iubirea aproapelui. E o durere care dă naştere vieţii!

Care va fi viitorul copiilor pe care încercăm să-i educăm cât mai bine cu putinţă? Cine va vedea rezultatele angajării mele sociale?

Să nu obosim niciodată în a face binele; roadele vor exista oricum, poate mult mai târziu, poate în altă parte, dar vor fi. O speranţă, o certitudine, o ţintă sigură ne stă înainte pe drumul vieţii. Dificultăţie, încercările, adversităţile de care uneori ne simţim apăsaţi, sunt o trecere necesară care ne deschide spre bucurie, spre fericire.

Să mergem înainte! Să privim dincolo de orice durere. Să nu ne oprim numai la acea incertitudine, la acea încercare... Să ne gândim la secerişul care urmează. Pentru că cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. 

Patricia, de 22 de ani, studentă la drept, îndeplineşte de un timp funcţia de asistentă a unui director de departament. Încă de la început mărturiseşte ea, mi-am propus să încerc mereu să-mi optimizez munca, să cultiv relaţiile cu colegii, făcând astfel încât fiecare să se simtă apreciat. Dar adesea, când e vorba de a-ţi apăra principiile, până la ultimele consecinţe, înseamnă să mergi împotriva curentului. O persoană importantă la locul meu de muncă, care se bucura de anumite privilegii, avea un comportament clar lipsit de onestitate. Trebuia să-i spun. Pentru a fi exprimat convingerile, pierd serviciul. Am suferit îngrozitor, dar în acelaşi timp eram liniştită, pentru că ştiam că am procedat corect. Nu deznădăjduiesc pentru că sunt foarte conştientă că am un Tată pentru care totul este cu putinţă şi care mă iubeşte nemăsurat.

Părea cu neputinţă în situaţia economică şi de pe piaţa muncii pe care o trăieşte Paraguay, şi totuşi, chiar în seara aceea îi sosesc două  oferte de lucru. Noua ofertă este chiar mai bună decât prima şi e mai direct legată de studiile ei.

Cei ce seamănă cu lacrimi cu bucurie vor secera!