Dumnezeu nu este părtinitor

 “Dumnezeu nu este părtinitor, ci îl primeşte pe oricine se teme de El şi face dreptate, din orice neam ar face parte” (Fapte10, 34-35). Ce largă e inima lui Dumnezeu! Separarea dintre popoare, naţiuni, limbi şi etnii, pentru El nu există. . . Pentru El suntem cu toţii copiii Săi, egali în demnitate. 

Înşişi primii creştini din Ierusalim făceau efortul să înţeleagă această mentalitate deschisă şi universală. Provenind toţi dintr-un singur popor, conştienţi că sunt poporul ales, le era greu să intre într-un raport de autentică fraternitate cu membrii altor popoare. Şi s-au scandalizat când au aflat că Petru, la Cesareea de lângă mare, intrase în casa lui Corneliu, un oficial roman, un străin. Nu voiau să aibă nimic în comun cu străinii!

El “face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, fără deosebire!

E ceea ce a afirmat Petru înaintea soldatului roman, trecând el însuşi peste prejudecăţile care îl ţineau departe de cei din alte neamuri: “Dumnezeu nu este părtinitor, ci îl primeşte pe oricine se teme de El şi face dreptate, din orice neam ar face parte”. 

Dacă aşa lucrează Dumnezeu, şi noi, fiii Săi, va trebui să acţionăm ca El şi să ne deschidem larg inimile, să rupem toate stăvilarele, să ne eliberăm de orice fel de sclavie. Da, pentru că suntem adesea sclavii dezbinărilor dintre bogaţi şi săraci, dintre generaţii, albi şi negri, culturi şi naţionalităţi. Câte idei preconcepute privitoare la imigranţi și la străini! Câte etichete puse celor diferiţi de noi! De aici se naște lipsa de siguranţă, intoleranța și teama de a-ţi pierde propria identitate... Pot fi apoi bariere încă mai subtile care se petrec între familia noastră şi familiile vecine, între persoane din grupul nostru religios şi cele de altă orientare, între cartierele aceluiaşi oraş, între partide, între cluburile sportive... Şi de aici neîncrederea, ranchiunile surde şi adânci, vrăjmăşiile încrâncenate... 

Cu un Dumnezeu care nu face deosebire între persoane, cum să nu îţi pui în inimă fraternitatea universală? Fii ai Aceluiaşi Părinte, putem să ne descoperim fraţi şi surori ai fiecărui bărbat şi al fiecărei femei din apropierea noastră.

“Dumnezeu nu este părtinitor, ci îl primeşte pe oricine se teme de El şi face dreptate, din orice neam ar face parte”. Prin urmare, dacă suntem cu toţii fraţi şi surori, trebuie să-i iubim pe toţi, începând de la cei de alături, fără să ne oprim. Iubirea noastră nu va fi una platonică, abstractă, ci servire concretă. O iubire capabilă să meargă în întâmpinarea celuilalt. Să începi un dialog, să te pui înlocul celuilalt în situaţii defavorabile, să-ţi asumi greutăţile, îngrijorările sale aşa încât celălalt să se simtă că e acceptat în diversitatea lui şi e liber să-şi exprime toată bogăţia pe care o poartă în sine. 

O iubire care menţine relaţiile vii şi active între persoane cu cele mai diferite convingeri, bazată pe “regula de aur” - “Fă altora ceea ce ai vrea să ţi se facă ţie” - care este înscrisă întipărită în conştiinţe de bunul Dumnezeu. O iubire care mişcă inimile, care iubeşte patria altuia ca pe a sa, care construieşte, chiar dacă e posibil ca războaiele, terorismele, luptele, foametea şi miile de rele din lume să distrugă din nou!

“Dumnezeu nu este părtinitor, ci îl primeşte pe oricine se teme de El şi face dreptate, din orice neam ar face parte”. 

Au trăit această experienţă o misionară din Roma, Fiore, şi o tânără din Guatemala, Moira, indigenă, descendentă din maiaşii Kacjchichel, prima dintre11 fraţi. Mulţi dintre indigeni sunt discriminaţi ceea ce creează un puternic complex de inferioritate în relaţile cu metişii şi mai ales cu albii. 

Iată ce povesteşte Moira despre întâlnirea sa cu Fiore, care “nu avea preferinţe”, ci se adresa inimii oamenilor, făcând să cadă orice barieră: “Nu voi uita niciodată primirea sărbătorească din partea lui Fiore. Iubirea ei faţă de mine era o imagine a iubirii lui Dumnezeu. Cultura mea indigenă şi educaţia familială m-au obişnuit cu atitudini mai degrabă închise şi dure, până la a-l îndepărta pe cel de lângă mine. Fiore mi-a fost exemplu, ghid şi model... şi m-a ajutat să ies din mine însămi şi să merg cu încredere spre ceilalţi. Ba chiar mi-a propus să-mi reiau studiile, iar când, din cauza dificultăţilor de cultură şi de metodă, am fost tentată să las totul, m-a sprijint şi m-a încurajat. Am putut astfel să-mi iau diploma de secretară într-o întreprindere. Mai ales mi-a insuflat conştiinţa demnităţii umane. M-a făcut să depăşesc acel sentiment de inferioritate pe care, ca indigenă, îl purtam cu mine ca pe un stigmat. Încă de mică visam să încep un război ca să-mi răscumpăr poporul, dar am înţeles de la Fiore că trebuia să încep de la mine însămi. Să mă înnoiesc eu, dacă voiam să se nască un popor nou. "

Iubind Idealul unui Dumnezeu care nu face diferenţe între persoane, se pot naşte - ca pentru Moira - vise noi. Spunând “da” lui Dumnezeu, se puteau despica munţii ca să duc Idealul întregii mele naţiuni şi, pot spune, că îl văd deja în parte realizat în mine, apoi în familia mea și în final până acolo unde vrea Dumnezeu” .

“Dumnezeu nu este părtinitor, ci îl primeşte pe oricine se teme de El şi face dreptate, din orice neam ar face parte”.