Profețiile Speranței - Studiul 16. Adevărul despre iad

 Doctrina despre iad este una dintre cele mai greşit înţelese teme ale Bibliei. Imaginile în care diavolul cu coarne, furcă şi coadă chinuieşte sufletele în foc sunt des întâlnite în mitologie şi în învăţătura creştină tradiţională, dar nu se găsesc nicăieri în Biblie.

Înţelegerea greşită provine, într-o anumită măsură, şi din diferitele traduceri ale Bibliei, care nu reflectă sensul original al textului. În Vechiul Testament, cuvântul tradus cu „iad” este „Sheol”, al cărui sens propriu este „mormânt”. În Noul Testament, cuvântul „iad” este tradus din trei cuvinte greceşti, fiecare având un sens diferit. „Hades” înseamnă „mormânt”. „Tartarus” înseamnă „întunericul de afară”, departe de prezenţa lui Dumnezeu. Şi „Gehenna” înseamnă „locul unde arde ”. Acest ultim cuvânt apare de 12 ori în original, dar în unele versiuni este tradus tot prin cuvântul iad. Astfel, s-a ajuns să se piardă sensurile diferite transmise de scriitorii Bibliei şi, de aceea, unii au susţinut în mod greşit că „mormântul” este totodată şi „locul unde arde”.

Însă un lucru este cert – iadul este un loc real. Dar unde se află el şi unde se localizează pe axa timpului profetic? Este într-adevăr diavolul stăpân peste iad? Cei pierduţi sunt chinuiţi în focul iadului în momentul de faţă? În studiul acesta, vom descoperi ce spune Biblia despre acest adevăr greşit înţeles.

1. Există iadul cu adevărat? Matei 10,28

„Temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi
trupul în _________.”

Potrivit cuvintelor lui Isus, iadul (tradus aici corect cu „gheena”) este un loc real. În iad sunt nimicite trupurile păcătoşilor, şi nu spiritele lor ieşite din trup. Isus spune: „…să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă” (Matei 5,30). Şi aici apare cuvântul „gheenă” care era denumirea gropii de gunoi din afara Ierusalimului, unde erau arse sau mâncate de viermi gunoaiele, trupurile animalelor moarte sau ale criminalilor. Isus a folosit cuvântul „gheenă” de 11 ori, ca să descrie soarta celor răi.

2. Cei pierduţi merg în iad atunci când mor? 2 Petru 2,9; 2 Petru 3,7

„Domnul ştie... să-i păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi _______________.” „Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate prin acelaşi Cuvânt, pentru focul _____________________________________ a oamenilor nelegiuiţi.”

Cei nemântuiţi care au murit rămân în mormânt până în ziua când sunt scoşi afară de acolo ca să fie pedepsiţi.

3. Când vor fi scoşi din mormânt cei nemântuiţi? Ioan 5,28.29

„Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru _____________.”

Vor fi două învieri. Cei drepţi vor învia la revenirea lui Isus şi vor fi luaţi în cer (1 Tesaloniceni 4,16.17). Cei răi vor fi înviaţi la sfârşitul mileniului, la a doua înviere, numită şi învierea pentru judecată (Apocalipsa 20,3-7).

4. Ce face Satana atunci când cei pierduţi sunt înviaţi? Apo­calipsa 20,5.7.8

„Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani… Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat. Şi va ieşi din temniţa lui, ca să ___________ Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.”

A doua înviere este pentru cei nemântuiţi care-şi vor primi judecata (Apocalipsa 20,11-13). Când vede că supuşii lui ies din mormânt, Satana îi înşală din nou, într-un efort disperat de a-L ataca pe Dumnezeu („Gog” şi „Magog”, vechi duşmani ai lui Israel, îi reprezintă pe duşmanii poporului lui Dumnezeu din toate timpurile, al căror număr este „ca nisipul mării”.)

5. Ce se întâmplă când Satana atacă Cetatea? Apocalipsa 20,9

„Ei s-au suit pe faţa ______________ şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.”

Acest ultim atac îndrăzneţ arată ce este păcatul în realitate – o ameninţare la adresa lui Dumnezeu şi la adresa existenţei însăşi – iar Dumnezeu execută judecata asupra celor nelegiuiţi. Dumnezeu este stăpân peste iad, şi nu Satana: „Din cer s-a coborât un foc”. Mai mult chiar, „diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc” (versetul 10). Biblia spune că iadul nu există acum, undeva în centrul pământului, ci  va avea loc pe faţa pământului, la sfârşitul celor o mie de ani.

Biblia demolează miturile despre iad:

a. Nimeni nu arde în iad în momentul de faţă. Cei nemântuiţi se odihnesc în mormânt până la a doua înviere, care va avea loc la sfârşitul celor o mie de ani (Iov 21,30; Apocalipsa 20,5.7)

b. Cei pierduţi vor ajunge în iad cu tot cu trupurile lor (Matei 5,30 şi 10,28).

c. Iadul va avea loc la sfârşitul mileniului (Apocalipsa 20,7-9).

d. Iadul va fi localizat pe suprafaţa pământului, şi nu în adâncul pământului (Apocalipsa 20,9).

e. Dumnezeu este stăpân peste iad, şi nu Satana (Apocalipsa 20,9).

f. Satana însuşi este aruncat în flăcările iadului (Apocalipsa 20,10).

6. Ce efect are focul asupra celor răi? Maleahi 4,1-3

„Ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură… veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca _________ sub talpa picioarelor voastre în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.”

Focul iadului îi va arde complet, îi va mistui pe cei care L-au respins pe Dumnezeu. Satana (rădăcina răului) şi urmaşii lui (ramurile) se transformă în cenuşă. Focul „i-a mistuit” şi le-a nimicit „şi trupul, şi su­fletul” (Apocalipsa 20,9; Matei 10,28).

7. Ce efect au flăcările iadului asupra lui Satana? Ezechiel 28,18.19

„De aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în __________ pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc.”

Iată o veste bună! Satana va arde complet şi nu va mai fi niciodată (versetul 19). Mii de ani la rând, el a produs nenorocire şi o suferinţă cumplită. Se va face în sfârşit dreptate, atunci când el va culege în focul iadului toată suferinţa pe care a semănat-o. Nimicirea lui va aduce în univers pacea şi siguranţa şi nu ne vom mai teme niciodată că Satana ar putea să aducă nenorocirea şi a doua oară. (Naum 1,9)

8. Va putea scăpa cineva din acest foc? Isaia 47,14

„Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul şi nu-şi vor________ viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.”

Nu există cale de scăpare! Focul arde totul – nu mai rămâne niciun cărbune sau tăciune; totul se transformă în cenuşă.

9. Ce se întâmplă cu cei răi, după ce se transformă în cenuşă? Psalm 37,10.20

„Încă puţină vreme şi cel rău _____________; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.”

„Dar cei răi ____ şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.”

Cei răi pier – încetează să mai existe. Ei se transformă în fum şi cenuşă. Orice urmă a existenţei lor este ştearsă complet din univers.

10. Cât timp vor arde cei pierduţi şi cât timp vor suferi în flăcări?

a. „Nu vă înşelaţi: ’Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.’ Ce seamănă omul, aceea va şi __________.” Galateni 6,7

b. „Acolo vor fi __________ şi scrâşnirea dinţilor.” Matei 13,41.42

Flăcările iadului îi mistuie pe cei nemântuiţi şi-i transformă în cenuşă, dar aceasta nu înseamnă că pedeapsa lor este lipsită de suferinţă. Iadul va fi un loc foarte înspăimântător, chinuitor şi fierbinte. Dumnezeu îngăduie suferinţa nu pentru că El este sadic, lipsit de milă şi de sensibilitate, ci datorită legii universale, conform căreia o persoană seceră ceea ce a semănat. Dacă suntem ai lui Hristos, Isus a plătit pedeapsa pentru păcatele pe care noi le-am semănat. Dar dacă nu suntem ai Lui, vom plăti pedeapsa pentru toate faptele noastre rele. Cei nemântuiţi primesc tot atâta suferinţă şi nefericire cât a provocat păcatul lor asupra altora.

Nu ştim exact cât timp vor arde cei răi. Isus spune că pedeapsa va fi proporţională cu vinovăţia: „Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiut-o şi a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut cu puţine lovituri.” (Luca 12,47.48)

11. Ce va face Dumnezeu după nimicirea celor răi? Apocalipsa 21,1

„Apoi, am văzut un cer _____ şi un pământ _____; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era.”

După ce şterge orice urmă de păcat, Dumnezeu recreează pământul, care va deveni căminul veşnic al celor mântuiţi. Pământul va fi mai frumos decât la prima Creaţiune, întrucât tronul lui Dumnezeu va fi aşezat pe el (Apocalipsa 21,3).

12. Ce simte Dumnezeu cu privire la nimicirea celor nemân­tuiţi? Ezechiel 18,23.32

„’Căci Eu ___________ moartea celui ce moare’, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu şi veţi trăi.”

Prin tabloul pe care îl prezintă tradiţia în ceea ce priveşte iadul, Satana vrea să Îl înfăţişeze pe Dumnezeu ca fiind un suveran lipsit de milă, care găseşte plăcere în suferinţa oamenilor, chinuindu-i în foc pentru totdea­una. Minciuna aceasta i-a determinat pe mii de oameni să-L respingă pe Dumnezeu. Însă lui Dumnezeu nu-I place să-i distrugă pe păcătoşi. El este Dumnezeul vieţii şi al dragostei. Biblia numeşte distrugerea păcătoşilor „lucrarea Lui ciudată” (Isaia 28,21), în sensul că este o lucrare străină de El. Dumnezeu face tot posibilul să ne întoarcă de la păcat, ca să trăim.

13. Ce se spune în cel mai cunoscut verset al Bibliei despre soarta celor pierduţi? Ioan 3,16

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El _______________, ci să aibă viaţa veşnică.”

Numai cei care cred în Isus vor primi viaţa veşnică. Toţi ceilalţi vor pieri.

Viaţa veşnică este păstrată numai pentru cei mântuiţi. „Cine are pe Fiul are viaţa, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.” (1 Ioan 5,12) Cei pierduţi nu Îl au pe Fiul şi Dumnezeu nu le dă viaţa. „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6,23)

Destinul fiecăruia dintre noi este fie pentru viaţa în cer, fie pentru
moartea în iad – NU pentru viaţa în cer sau pentru viaţa în iad. De aceea este atât de important să ne predăm viaţa lui Isus chiar acum.

14. L-ai invitat pe Isus să fie Mântuitorul şi Domnul tău, ca să poţi primi viaţa veşnică? 

Răspunsul tău

Alte întrebări…

(1) Cum explicăm textul: „…fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea, n-au odihnă.” (Apocalipsa 14,9-11 şi 20,10)?

Să nu pierdem din vedere că acestea sunt numai două pasaje, în comparaţie cu zecile de versete în care se afirmă că morţii dorm până la înviere. De asemenea, există 182 de texte în care se spune că focul iadului îi mistuie pe cei pierduţi. Cum putem armoniza aceste două pasaje cu restul Bibliei?

Întrebarea este: Ce se înţelege aici prin expresia „în vecii vecilor”? Biblia foloseşte această expresie şi altele sinonime („pe vecie”, „pentru totdeauna”) de cel puţin 56 de ori, cu referire la lucrurile care au luat deja sfârşit. Expresia „în vecii vecilor” în limba originală „este întotdeauna definită din perspectiva naturii lucrului amintit în context. Când este aşezat în dreptul activităţilor omului şi în special… în dreptul oamenilor ca indivizi, ea se referă de regulă la toate zilele vieţii” (Gesenius’ Hebrew and Chaldee Lexicon on „olam”). Ea „se referă la o perioadă… nedefinită, dar nu fără sfârşit” (Vine’s Expository Dictionary on „arianos”, pag. 383).

Iona spune că a stat în burta peştelui „pe vecie”, însă cu toţii ştim că a stat numai trei zile (Iona 2,6). Samuel a fost dat Domnului „pentru totdeauna”, adică „pentru toată viaţa lui” (1 Samuel 1,22.28). Sclavul îi slujea stăpânului lui „pentru totdeauna”, adică până la moarte (Exod 21,6). Cei răi ard atâta timp cât au viaţă şi apoi se transformă în cenuşă şi mor. În acest timp, ei nu au odihnă din cauza chinului lor. Ei suferă până când mor şi apoi nu vor mai exista niciodată.

(2) Ce putem spune despre pilda cu omul bogat şi Lazăr? Luca 16,19-31

Avem aici o parabolă prin care se arată că Împărăţia cerului se va lua de la evrei (Matei 21,43.45), care au avut parte de bogăţiile Evangheliei (Romani 3,1.2). Ei vor avea parte de mânie (1 Tesaloniceni 2,14-16), în timp ce neamurile, pe care ei îi numeau „câini”, vor primi cu bucurie firimiturile Evangheliei (Matei 15,26.27), vor fi adevăraţii urmaşi ai lui Avraam (Galateni 3,29) şi vor intra în Împărăţie (Matei 8,10-12). Iată dovezile că aceasta este o parabolă:

a. Isus începe şi alte parabole cu cuvintele „un om”. (Luca 13,6; 15,11; 16,1)

b. Ea face parte dintr-o lungă serie de parabole. (Luca 15,3.8.11; 16,1)

c. Parabolele sunt povestiri cu tâlc şi detaliile nu trebuie să fie interpretate literal. În Judecători 9,7-15 avem o parabolă despre nişte copaci care vorbesc.

d. Sânul lui Avraam nu este totuna cu cerul. Cerul este locul unde se află tronul lui Dumnezeu (Matei 5,34; Apocalipsa 4,1.2). Putem tra­ge concluzia că tronul lui Dumnezeu se află în sânul lui Avraam? În plus, Avraam nu a primit viaţa veşnică, ci aşteaptă învierea (Evrei 11,10.13).

e. Dacă toţi sfinţii se află în sânul lui Avraam, atunci Avraam în sânul cui se află? Ar putea o picătură de apă să stingă setea unui om care se află în iad? S-ar putea bucura sfinţii de viaţa în cer, dacă ar auzi neîncetat strigătele celor chinuiţi în iad?

(3) Ce putem spune despre „focul veşnic”?

Expresia „focul veşnic” se referă la efectele pe care le va avea focul şi nu la durata focului. „Focul veşnic” a transformat „în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire” (Iuda 1,6.7; 2 Petru 2,4-6). Iar cetăţile acestea au fost distruse o singură dată, pentru totdeauna.