După ce Iisus a spus ucenicilor Săi că El va merge curând la cer, El le-a promis că va trimite un Mângâietor pe pământ ca reprezentant al Său. "Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi căci rămâne cu voi, şi va fi cu voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi" (Ioan 14:16-18).
Împiedicat de corpul omenesc, Hristos nu putea să fie personal în orice loc. De aceea era spre binele lor ca să meargă la Tatăl şi să trimită DUHUL SFÂNT ca înlocuitor al Său pe pământ. Nimeni nu mai putea spune că are un avantaj din cauză că se găsea într-un anumit loc sau pentru că avea legătură personală cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul putea fi în legătură cu toţi. În felul acesta era mai aproape de ei decât dacă nu S-ar fi înălţat. Există mare confuzie în lumea religioasă cu privire la lucrarea Duhului Sfânt. Să aflăm ce învaţă de fapt Cuvântul lui Dumnezeu despre acest important dar. Dumnezeu spune: "În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor nu voiesc să fiţi în necunoştinţă" (
1Corinteni 12:1).
1. Când este menţionată pentru prima dată în Biblie lucrarea DUHULUI SFÂNT? Geneza 1:1,2 VT 1 Biblia spune: „La _____________, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.”
2. Ce factor activ este implicat în experienţa naşterii din nou? Ioan 3:5 NT 1027 Biblia spune: Iisus i-a răspuns: "Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din ___________, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu."
Duhul Sfânt a fost un factor activ la crearea lumii şi Duhul Sfânt este de asemenea un factor activ în recrearea păcătosului. Duhul este dat ca un mijloc regenerator pentru a face eficace mântuirea lucrată prin moartea Salvatorului nostru. Duhul caută în mod constant să atragă atenţia oamenilor la marea jertfă care a fost adusă pe crucea Golgotei, să dezvăluie lumii dragostea lui Dumnezeu, să prezinte sufletelor păcătoase lucrurile preţioase ale Scripturilor.
3. Cine a inspirat pe prooroci să scrie Scripturile? 2Petru 1:21 NT 1196 Biblia spune: „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de _________ _________.”
4. Cine a spus Iisus că este DUHUL SFÂNT şi ce face El pentru urmaşii Săi? Ioan 14:26 Biblia spune:„Dar ___________, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va __________ toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”
5. Prin care alt titlu este desemnat Duhul Sfânt? Ioan 15:26 NT 1047 Biblia spune: „Când va veni _______________, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.”
6. Ce a spus Iisus că va face DUHUL ADEVĂRULUI pentru credincioşi?Ioan 16:13,14 Biblia spune:
a. „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă _____________ în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, vă va descoperi lucrurile viitoare.”(v.13)
b. „El Mă va ______________, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.”(v.14)
7. De care trei lucruri va învinovăţi Duhul Sfânt lumea? Ioan 16:7-11 NT 1048
Biblia spune: „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte __________, neprihănirea şi judecata.”
Duhul este reprezentantul lui HRISTOS pe pământ... El este atât divinul Mângâietor... cât şi divinul Tulburător... El ne tulbură mustrându-ne pentru păcat, prin ceea ce noi adesea numim a fi vocea conştiinţei. El ne mângâie aducând spiritele noastre răzvrătite în armonie cu Legea lui Dumnezeu pe care o scrie în inimile noastre (Evrei 10:15,16). Rezultatul: "Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nici o nenorocire".( Psalm 119:165 )
8. Cât de doritor este Dumnezeu să ne dea Duhul Sfânt? Luca 11:13 NT 1003 Biblia spune: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va ______ Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
9. Când o persoană primeşte Duhul Sfânt, ce roadă va fi evidentă în viaţa lui? Galateni 5:22-25 NT 1143 Biblia spune: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: ____________, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”(v.22,23)
10.
Ce daruri speciale va oferi Duhul Sfânt Bisericii ca s-o ajute să-şi încheie lucrarea?
1Corinteni 12:7-10,
28-30 NT 1122
Biblia spune: „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre ____________; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh;altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.”(v.8-10)
Biblia spune: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în __________, cum voieşte.”(v.11); „Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt prooroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor?...”(v.29,30)
Să remarcăm că Dumnezeu nu dă aceleaşi daruri tuturor: "Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte" (1Corinteni 12:11). Dumnezeu dă darurile Duhului în mod selectiv. El stabileşte ce dar primeşte fiecare. Desigur aceste daruri sunt date pentru folosul întregii comunităţi (versetul 7), dar şi pentru creşterea spirituală personală a fiecăruia. Argumentaţia lui Pavel stabileşte cu claritate că fiecare dintre noi are o funcţie specifică, este un mădular al trupului lui Hristos. Fiecare slujeşte în aşa fel încât comunitatea, ca întreg, să prospere. Darul pe care Dumnezeu mi-l dă mie va completa darul pe care Dumnezeu îl dă fratelui meu. Nu toţi suntem capete! Nu toţi suntem guri! Nu toţi suntem degete! Fiecare are propriul lui dar unic care îşi aduce contribuţia ca întregul corp să crească simetric.
Unii pretind că o persoană nu are botezul cu Duhul Sfânt dacă nu vorbeşte în limbi. Acest dar ar fi o normă exterioară, vizibilă, iar vorbirea în limbi devine testul convertirii. Nu ar însemna că chiar Hristos ar trebui exclus dintr-o asemenea comunitate? El a fost plin de Duhul Sfânt chiar de la naştere şi Duhul Sfânt a fost prezent la botezul Lui, dar nu există nici o dovadă că El ar fi vorbit VREODATĂ în limbi.
12.
Ce daruri ale Duhului Sfânt trebuie să căutăm noi să le dorim stăruitor?
1Corinteni 12:31 NT 1123
Biblia spune: „Umblaţi dar după darurile cele mai __________. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.”
13. Ce a făgăduit Iisus, chiar înainte de înălţarea Sa, că Duhul Sfânt va împuternici pe urmaşii Lui să fie? Faptele 1:8 NT 1055 Biblia spune: „Ci voi veţi primi o __________, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
14. Ce s-a întâmplat când Duhul Sfânt a venit asupra comunităţii aflată în aşteptare la ziua Cincizecimii? Faptele 2:1-4 NT 1056 Biblia spune: „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au ____________ de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.”(v.3,4)
15. Ce arată că cei ce i-au auzit pe ucenici au înţeles ce spuneau? Faptele 2: 5-8 NT 1056 Biblia spune: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba ____________, în care ne-am născut?”
Fiecare limbă cunoscută era reprezentată la acea întâlnire. Această diversitate de limbi ar fi fost un important obstacol în calea proclamării Evangheliei; de aceea Dumnezeu, într-un mod miraculos a completat lipsa apostolilor... Acum ei puteau proclama Evanghelia în afară, vorbind cu acurateţe limbile celor pentru care lucrau.
16. Ce a declarat Pavel cu privire la dorinţa lui de a vorbi într-o limbă necunoscută? 1Corinteni 14:18,19 NT 1124
Biblia spune: „Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. Dar în Biserică, vreau mai bine să spun cinci cuvinte _____________, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.”
17. Ce reguli a stabilit Pavel pentru comunitatea din Corint pentru a înlătura disensiunile cauzate de vorbirea în limbi? 1Corinteni 14:12-14 NT 1124 Biblia spune:
a. vers.13:„De aceea, cine vorbeşte în altă limbă, să se roage să aibă şi darul s-o _________.” b.
vers.28: „Dacă nu este cine să tălmăcească, să ________ în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.”
c.
vers.33: „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.
d.
vers.40: „Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.”
18. Pavel ne sfătuieşte să dezvoltăm dragostea şi să râvnim după darurile spirituale, dar ce ar dori el mai degrabă să facem? 1Corinteni 14:1 NT 1123
Biblia spune: „Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să ________________.”
Întreaga Biblie a parvenit oamenilor prin intermediul acestui dar (vezi
2Timotei 3:16;
2Petru 1:20,21). Scripturile mărturisesc despre Iisus, iar darul profetic este numit pe bună dreptate "mărturia lui Iisus" (
Apocalipsa 19:10). Dumnezeu a intenţionat ca acest important dar să rămână în Biserica Sa până la sfîrşitul timpului. De fapt, el urmează să constituie semnul identificării adevăratei biserici a lui Dumnezeu în ultimele zile (
Apocalipsa 12:17;
19:10).
19.
Ce avertizare adresează Biblia cu privire la acceptarea şi urmarea oricărui duh?
1Ioan 4:1 Biblia spune: „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci _____________.”
În 1Tesaloniceni 5:19-21 citim trei reguli scurte: (1) "nu stingeţi Duhul"; (2) "nu dispreţuiţi proorociile"; (3) "cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun". Pasajul ne sfătuieşte să nu facem ceva care să împiedice manifestările reale ale Duhului Sfânt, şi să nu dispreţuim vreun mesaj profetic pe care l-am putea primi. Dar aproape în acelaş timp ni se spune să punem la probă sau să testăm astfel de manifestări sau solii şi să le acceptăm numai pe cele bune şi autentice. Isaia 8:20 ne oferă instrumentele necesare punerii la probă a soliilor profetice. Este solia în armonie cu Biblia? Se armonizează viaţa profetului cu Biblia? Matei 7:15-29. Sunt durabile efectele soliei înălţătoare? Dacă ele sunt în concordanţă cu Biblia, excelent! Dar dacă ele se abat de la Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, trebuie să le respingem indiferent cât de spectaculoase ar putea să fie. Ceea ce contează cel mai mult - chiar mai mult decât propria noastră experienţă - este ceea ce Dumnezeu spune în Cuvântul Său.
Biblia spune: „Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ____________ de El.”
Fapte 5:32 spune că Duhul Sfânt este dat de Dumnezeu tuturor celor ce ascultă de El. Deci, norma pentru creştinii plini de Duhul Sfânt este ascultarea de Legea lui Dumnezeu! Iisus a spus: "Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii" (Ioan 13:35). El nu a spus că urmaşii lui vor fi cunoscuţi după semnul exterior al puterii miraculoase, ci a spus că ei vor fi recunoscuţi după dragostea lor unii faţă de alţii. Cei ce spun că dacă nu ai un anumit dar specific nu ai Duhul Sfânt, fac un adaos la Cuvântul lui Dumnezeu.
21. Care este adevărata dovadă că ai fost botezat cu Duhul Sfânt şi că de acum eşti un creştin umplut cu Duhul Sfânt? Romani 15:13 NT 1109 Biblia spune: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi _______, pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!”
Tu care ai căutat prezenţa Duhului Sfânt şi ai avut simţământul că Dumnezeu nu te-a acceptat pentru că nu vorbeşti în limbi sau nu faci minuni, încurajează-te. Nu este nevoie să cauţi un extaz spiritual spectacular obţinut în circumstanţe extraordinare. Dovada botezului cu Duhul Sfânt este roada Duhului demonstrată în viaţă: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor". De fapt Pavel spune în 1Corinteni 13:1: "chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor".
22. Ai simţământul că Duhul Sfânt te-a călăuzit pe parcursul studierii Cuvântului Său?
Răspunsul tău: _________________________________________________
Problema comunităţii din Corint la care se face referire la 1Corinteni 12 a fost creată de o neînţelegere a darurilor spirituale. Este posibil ca istoria să se repete? Ce problemă să reapară? Ca Satana să creeze confuzie încât adevărata manifestare a Duhului lui Dumnezeu, care urmează să se reverse asupra Bisericii, să fie nesocotită?
Să studiem Cuvântul lui Dumnezeu ca să ne asigurăm că ceea ce avem este de la Dumnezeu şi nu o contrafacere!
"Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii" (1Corinteni 14:33).
Duhul Sfânt va aduce dragoste şi pace, şi nu mândrie spirituală şi dezbinare în Biserică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu