„Urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, răbdarea, blândeţea” (1 Tim 6, 11). Cum să facem să trăim toate aceste principii, virtuţi în viaţa noastră de fiecare zi? Ar putea părea dificil să le concretizăm una câte una. De ce atunci să nu trăim prezentul în radicalitatea iubirii?
Dacă cineva trăieşte prezentul după voinţa lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu trăieşte în el, iar dacă Dumnezeu este în el, în el este iubirea. Cine trăieşte prezentul după împrejurările zilnice este răbdător, perseverent, este blând, este sărac în orice privinţă, este curat, este milostiv pentru că are iubirea în expresia sa cea mai înaltă şi genuină; Îl iubeşte într-adevăr pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toate puterile; este iluminat interior, este condus de Duhul Sfânt şi prin urmare nu judecă, nu gândeşte rău, îl iubeşte pe aproapele ca pe sine însuşi, are puterea „nebuniei” evanghelice să „întoarcă celălat obraz” și “să meargă încă două mile…”
Îndemnul îi este adresat lui Timotei, fidel colaborator al lui Pavel, tovarăş de călătorii şi prieten, vrednic de încredere până a fi ca un fiu. „Tu, omul lui Dumnezeu, – îi scrie apostolul după ce condamnase orgoliul, invidia, certurile, ataşamentul faţă de bani – ”fugi de lucrurile acestea” şi îl îndeamnă să tindă spre o viaţă în care strălucesc virtuţile umane şi creştine.
În aceste cuvinte răsună angajarea asumată în momentul botezului de a renunţa la rău („fugi”) şi de a adera la bine („urmăreşte”). De la Duhul Sfânt vine transformarea radicală, capacitatea şi puterea de a pune în practică îndemnul lui Pavel: „Urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, răbdarea, blândeţea”.
Experienţa trăită dă viaţă, ne permite să intuim cum se poate trăi în Cuvânt, mai ales iubirea, răbdarea şi blândeţea. Cu deosebire la început nu era totdeauna uşor să trăieşti radicalitatea iubirii. Şi între noi, pe relaţiile noastre, se poate aşeza praful, iar unitatea poate să lâncezească. Se întâmpla când observam defecte, imperfecţiunile celorlalţi şi le judecam: legătura iubirii reciproce se răcea.
Ca să reacţionăm la o situaţie de felul acesta? Într-o zi m-am gândit că este necesar să facem un pact pe care să-l numim „legământul milei”. Să hotărâm în fiecare dimineaţă să-l vedem pe aproapele pe care-l întâlneam - în cămin, la şcoală, la serviciu, la biserică etc – nou, cu totul nou, fără să ne mai amintim de defectele sale, ci acoperind totul cu iubire. Înseamnă să ne apropiem de toţi cu această amnistie completă în inimi, cu această iertare pregătită pentru toți. Este un angajament puternic, luat de toți creștinii împreună, care ne va ajuta să fim, pe cât posibil, primii în iubire, după exemplul lui Dumnezeu cel milostiv, Cel care iartă şi uită.
Așa să ne ajute bunul Dumnezeu care vrea să ne dea biruință asupra tuturor lucrurilor și să ne ofere viața veșnică la sfârșit de cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu