A. De ce avem nevoie pentru a iubi străinul?
-
❖ În timp ce Dumnezeu scria Legea pe tablele de piatră, israeliții o încălcau făcându-si un idol de aur (Deut. 9:11-12).
❖ Cum au încălcat Legământul, Moise a spart tablele scrise de Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu i- a iertat și a poruncit lui Moise să pregătească table noi, iertăndu-i și dându-le o nouă oportunitate (Deut. 10:1-2).
-
B. De ce să iubești străinul?
-
❖ Pentru că Dumnezeu îl iubește.
-
— Deuteronom 10:17-18 arată motivele pentru care ar trebui să iubim pe străin.
-
— Dumnezeu, care are putere nelimitată, care nu are nevoie de nimic, și care poate acționa cum vrea, iubește străinul și îl ajută. Din acest motiv, ne invită și pe noi să-l iubim și să-l ajutăm.
-
-
❖ Pentru că și noi suntem străini.
-
— Învățăndu-i, Dumnezeu i-a invitat să-și amintească experiența lor și să trateze străinul și marginalizatul ca pe un cetățean deplin. Aceeași lege ar trebui să se aplice atât pentru băstinaș cât și pentru străin.
-
— Asemenea lui Israel, noi am fost sclavi ai păcatului și trăim ca străini în această țară. Trebuie să fim o lumină, arătând dragostea lui Dumnezeu prin relațiile noastre pline de iubire cu ceilalți: tratand pe toți așa cum ne-am dori să fim si noi tratați (Mt. 7:12).
-
-
-
C. Cum să te comporți cu străinul?
-
❖ Tratează-l cu dreptate.
-
— În Deuteronom vedem că Dumnezeu cere ca toți să fie tratați in același mod, indiferent de condiția lor: străină sau de baștină; sărac sau bogat (Deut. 16:19; 27:17; 27:19).
-
— Aceste standarde se bazează pe natura proprie a lui Dumnezeu, care este dreaptă și nu primește mită (Deut. 10:17). Cu toate acestea, mesajul profeților este plin de mustrări împotriva umilințelor suferite de cei fără apărare.
-
— Deși nu avem autoritate asupra legilor care se adoptă în țara noastră, sau asupra modului în care sunt aplicate, este în mâinile noastre să tratăm pe toți în mod egal, indiferent de starea lor.
-
-
❖ Făcându-ne griji pentru el.
-
— Să se plătească salariile muncitorilor la timp; a nu reține haina luată de la săraci; a nu intra în casa nimănui pentru a încasa o datorie. Toate acestea sunt modalități de a ne arăta respectul și grija față de cei aflați în nevoie, incluzând – desigur – străinul (Deut. 24:10-15).
-
— Iacov ne vorbește, de asemenea, despre același respect și grijă față de cei nevoiași din cadrul Bisericii, respingând privilegiile acordate bogaților în detrimentul săracilor (Iacov 2:1-7).
-
— Pentru Iacov, lipsa de respect față de persoane este o încălcare a celor Zece Porunci (Iacov 2:8-11). Religia pură include grija pentru alții (Iacov 1:27).
-
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu