Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru sine un vis, o viziune despre viitor.
Primul își dorea să fie învrednicit cândva să devină un cufăr de preț, sculptat și cioplit frumos, care să poarte înlăuntrul lui o comoară de mult preț. Aceasta era viziunea și visul lui.
Al doilea copac voia să fie învrednicit să ajungă, în mâinile unui bun constructor de corăbii, o mare corabie puternică și frumoasă, maiestuoasă, care să ducă împărați și înalți dregători, care să ducă în călătorie persoane importante.
Al treilea copac a zis că singurul lucru pe care l-ar vrea ar fi să devină cel mai înalt copac din pădure și cel mai puternic, în așa fel încât oamenii care vor vedea înălțimea lui pe vârful unei coline să se gândească la cer și la Dumnezeu.
Anii au trecut. Și lucrurile au luat o altă întorsătură. Au venit tăietorii de lemne. Și au tăiat primul copac. În timp ce el plănuise, dorise să devină un cufăr de preț, sculptat frumos, pentru a purta în el comori, tăietorul de lemne a făcut din el un biet vas pentru tainul animalelor, iesle pentru paiele dobitoacelor.
Al doilea copac, care voia să devină o corabie impunătoare care să ducă
împărați, a devenit o barcă de pescuit pe care niște pescari săraci și-au agonisit-o
pentru pescuit.
Al treilea copac care voia să devină cel mai înalt din pădure, l-a tăiat un dulgher
și l-a pus în hambarul său.
Anii au trecut și copacii dezamagiți de cursul pe care l-au luat evenimentele, au uitat de visele lor ș dorințele lor.
Totuși într-o zi, un bărbat și o femeie au venit în staul unde era ieslea aceea de lemn și acolo femeia a născut un copilaș pe care l-au pus în ieslea făcută din primul copac. Erau Iosif și Maria. Și au pus în acea iesle de lemn, nu doar diamante și aur, ci pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Așa a fost învrednicită acea iesle: să primească în ea Comoara Comorilor, pe Însuși Dumnezeu.
În micuța barcă – care a fost făcută din al doilea copac – după mulți ani au intrat niște pescari. Unul dintre ei ostenit, S-a întins să doarmă. Au ieșit în larg și s-a stârnit o mare furtuna. Și biata barcă nu era destul de puternică să țină și să înfrunte valurile. Atunci ceilalți pescari L-au trezit pe Cel ce dormea. Și când Acela S-a trezit, a certat marea furtunoasă: „Taci, fii liniștită!”. Și imediat pe mare s-a făcut pace. Era Hristos cu ucenicii Săi pe lacul Ghenezaret.Așa și cel de-al doilea copac, care își dorise atât de mult să devină o corabie mare, care să ducă dregători și împărați, a fost învrednicit să ducă pe Împăratul Împăraților, pe Însuși Isus Hristos, cu dregătorii Lui – Apostolii!
Și al treilea copac, care era în hambarul dulgherului, într-o zi a fost luat și au făcut din el o cruce înaltă. Și pe această cruce au răstignit pe Hristos. În așa fel acest copac a devenit mult mai înalt decât își dorise el. A ajuns la cer și la Dumnezeu! A devenit, cum spunem noi într-un vers biblic, „deopotrivă cu cerul”.
În final, fiecare copac din povestea noastră, a dobândit nu numai ceea ce a voit și a râvnit, ci fără de preț mai mult. Totuși nu în modul în care și-au închipuit ei și au plănuit.
Aceasta poveste ne spune că:
1. Nu știm care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Trebuie să nu uităm niciodată că ceea ce ne pregătește Dumnezeu este întotdeauna de mii de ori preferabil și mai de folos pentru noi.
2. Noi trebuie să visăm. Pentru bine. Trebuie totuși să nu uităm că adeseori lucrurile nu au evoluția pe care am dori-o noi și că Dumnezeu rânduiește și împlinește toate mai bine decât ne-am putea noi închipui.
3. Să avem credință și încredere în Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu